Raport al Comisiei Europene: România este pe marginea prăpastiei

‘Creșterea economică puternică din 2015 a fost consolidată prin reduceri fiscale și creșteri salariale în sectorul public. Acestea au fost hotărâte în mod ad-hoc și au fost aprobate în afara procesului bugetar, fără a se prevedea finanțarea lor, conform legislației naționale. Noi măsuri bugetare expansioniste au intrat în vigoare din ianuarie 2016, mai multe fiind planificate pentru anul 2017. Se estimează că deficitul finanțelor publice va crește de peste trei ori ca procent din PIB în numai doi ani. Acest lucru subminează consolidarea bugetară care a fost realizată treptat în ultimii ani și indică faptul că nu s-a aplicat în mod eficace cadrul bugetar pentru a se asigura sustenabilitatea finanțelor publice’, se subliniază în document.

 

 

În plus, realizatorii raportului susțin că expansiunea bugetară, care stimulează în primul rând consumul intern în contextul unei creșteri economice deja solide, fără luarea unor măsuri suplimentare ce vizează oferta, ar putea antrena noi dezechilibre interne și externe.

 

 

‘În același timp, creșterea potențială este limitată de planificarea și coordonarea ineficientă a investițiilor publice, de cea mai scăzută rată de absorbție a fondurilor UE, de un mediu de afaceri nefavorabil, de o intensitate scăzută a cercetării și dezvoltării și de reforme structurale prelungite, inclusiv în ceea ce privește întreprinderile de stat’, se mai arată în documentul citat.

 

 

Pe de altă parte, vulnerabilitățile aferente poziției externe s-au redus în contextul unei creșteri economice puternice, iar economia României devine mai rezistentă. Acest fapt este confirmat de îmbunătățirea semnificativă, începând din 2012, a poziției investiționale internaționale nete, de reechilibrarea susținută a contului curent și de creșterile cotelor de piață ale exporturilor, mai notează experții CE.

 

 

‘Poziția investițională internațională netă urmează să se îmbunătățească în continuare, însă pot apărea provocări în 2016 și 2017, cu accelerarea creșterii importurilor ca urmare a unei cereri interne sporite ca răspuns la stimulentele fiscale. Chiar și în acest caz, se preconizează însă că deficitul de cont curent va rămâne sub control, situându-se sub 3% din PIB’, se mai arată în document.

 

 

Alte aspecte economice cruciale analizate în raport și care semnalează existența unor provocări specifice pentru economia României sunt următoarele: eficacitatea și eficiența administrației publice sunt limitate, iar mediul de afaceri s-a îmbunătățit foarte puțin, independența sistemului judiciar și respectarea hotărârilor judecătorești se confruntă în continuare cu provocări, accesul întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare rămâne limitat, iar rata mare de evaziune fiscală și munca fără forme legale reduc veniturile fiscale și denaturează economia. În plus, nivelul sărăciei și al excluziunii sociale este printre cele mai ridicate din Uniunea Europeană, în special în rândul copiilor și al romilor, se subliniază în raportul citat.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed