Raport UE: Guvernul turc subminează economia ţării, erodează democraţia şi distruge independenţa justiţiei; Turcia respinge raportul

Executivul UE a afirmat că puterea prezidenţială ”excesiv” de centralizată înrăutăţeşte condiţiile în ceea ce priveşte libertatea de exprimare, închisori şi banca centrală, guvernul expunând Turcia la ”schimbarea rapidă a încrederii investitorilor”.

”Preocupările serioase ale UE cu privire la evoluţiile negative continue ale statului de drept, ale drepturilor fundamentale şi ale sistemului judiciar nu au fost abordate în mod credibil de către Turcia”, afirmă Comisia în raportul său anual asupra ţării, care subliniază că ”Negocierile de aderare ale Turciei (UE) s-au oprit efectiv”.

Aliată în cadrul NATO, Turcia îşi negociază aderarea la UE din 2005, după reformele economice şi politice care au transformat-o într-o importantă economie de piaţă emergentă şi un partener comercial.

Deşi negocierile nu u fost niciodată uşoare din cauza revendicărilor turceşti asupra Ciprului, discuţiile s-au înrăutăţit rapid după o lovitură de stat eşuată din Turcia, produsă în iulie 2016, şi represiunea ulterioară lansată de preşedintele Tayyip Erdogan împotriva adversarilor percepuţi.

”În Turcia, regresul observat de la tentativa de lovitură de stat din 2016 a continuat”, a spus Comisia.

Turcia s-a confruntat de mai mulţi ani cu rapoarte dure ale Comisiei, iar executivul UE şi-a intensificat din nou criticile, citând politica monetară, administraţia publică şi corupţia pe scară largă ca eşecuri ale guvernului turc.

În timp ce UE, cel mai mare investitor străin al Turciei, se bazează ca această ţară să găzduiască aproximativ 4 milioane de sirieni care s-au refugiat din cauza războiului civil, Bruxelles şi-a reiterat, de asemenea, ameninţarea de a impune sancţiuni economice asupra Ankarei din cauza unei dispute energetice din estul Mediteranei cu Grecia.

Liderii UE au convenit săptămâna trecută să ia în considerare sancţiunile, dacă Turcia va continua să exploreze petrolul şi gazele aflate în apele revendicate de Grecia şi Cipru.

”În cazul unor acţiuni unilaterale reînnoite sau provocări care încalcă dreptul internaţional …, UE va folosi toate instrumentele şi opţiunile de care dispune”, se spune în raport.

Turcia a respins marţi raportul Comisiei Europene ca fiind”părtinitor şi departe de a fi constructiv”, spunând că Ankara respinge criticile adresate economiei, democraţiei şi instanţelor sale şi rămâne angajată în procesul de aderare la UE.

Într-o comunicat, Ministerul turc de Externe a declarat că secţiunile din raport privind tensiunile din estul Mediteranei pătează obiectivitatea Comisiei, adăugând că Ankara acţionează în conformitate cu normele democratice şi legile internaţionale.

”Dorinţa noastră sinceră este ca UE să privească naţiunea candidată Turcia nu prin interesele înguste şi egoiste ale unor cercuri, ci mai degrabă prin interesele mai largi şi comune ale continentului nostru, viziunea comună”, a spus ministerul.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed