Foarte mulți oameni se întreabă, după ce au urmărit cel mai în vogă serial din aceste zile, dacă mai este posibil un Cernobîl și dacă centrala atomoelectrică pe care o avem la Cernavodă este sigură. Un răspuns îl oferă Valentina Dinu, șeful departamentului Comunicare și Relații cu Investitorii din cadrul Nuclearelectrica: ”Un accident similar celui de la Cernobîl este imposibil în prezent, primul considerent fiind cel de natură tehnică: vorbim de îmbunătățiri multiple pe o perioadă de 30 ani, indiferent de tipul de reactor/tehnologie utilizată. Astăzi, securitatea nucleară este prioritatea absolută, toate măsurile, standardele la nivel internațional, misiunile de evaluare și planurile de investiții fiind direcționate către asigurarea și menținerea unui nivel înalt de securitate nucleară. Cumulul de factori care au determinat accidentul de la Cernobîl este imposibil de asociat în prezent oricărei centrale nucleare la nivel global. Lecțiile învățate atunci la care se adaugă preocuparea constanța la nivel de industrie de a avea tehnologii robuste, cu sisteme redundante, pentru a preveni incidente sau accidente înseamnă o diferență majoră între momentul 1986 și 2019.

Cauza de bază a accidentului de la centrala atomoelectrică de la Cernobîl, din 1986, a fost o deficiență de proiectare a sistemului de oprire care, în condițiile efectuării unui experiment nefericit, a introdus o creștere necontrolată a reactivității urmată de topirea zonei active și inițierea accidentului atât de mediatizat. Așa ceva nu se poate întâmpla la Centrale Nucleară de la Cernavodă. În cazul reactorului RBMK, tipul existent la Cernobîl, sistemul de oprire și sistemul de control nu erau independente, existând așadar posibilitatea că sisteme cheie de securitate  să fie ignorate și operate prin ajustări manuale ale sistemului de control.

Potrivit Valentinei Dinu, evenimentele care au dus la accidentul de la Cernobîl sunt un cumul de factori specifici din foarte multe puncte de vedere tipului de reactor folosit, culturii de securitate nucleară și pregătirii personalului de operare, dar și regimului politic de la vremea respectivă. Nu este posibil că un accident de tipul Cernobîl să se mai întâmple, cu atât mai puțin la o centrală care utilizează o tehnologie robustă cum este CANDU, așa cum este la Cernavodă, confirmată în mod repetat prin numeroase evaluări independente și care de-a lungul timpului nu a avut niciun fel de accident în operare.

Diferențe între CANDU și RBMK

Diferențele dintre reactoarele CANDU (Cernavodă) și RBMK (Cernobîl) sunt majore. Apărarea în adâncime specifică reactoarelor CANDU înseamnă de fapt o abordare fundamentală a securității nucleare din perspectiva proiectului, construcției, operării. Această abordare limitează probabilitatea de apariție a unui accident și minimizează efectele asupra populației și mediului în cazul puțin probabil al unui accident. Există cinci elemente majore care definesc conceptul de apărere în adâncime:
1. Prevenirea defectărilor și a operării în condiții anormale – se asigura printr-o proiectare conservativă și prin aplicarea unui control strict al proiectului, în timpul construcției și pe perioada de operare;
2. Detectarea promptă a defectărilor și controlul condițiilor anormale de operare – se asigură prin sisteme de control, limitare și protecție, precum și prin facilități de supraveghere;
3. Controlul eventualelor accidente în limitele de proiectare – se asigură prin sisteme speciale de securitate și aplicarea procedurilor de operare la accident
4. Prevenirea escaladării accidentelor și atenuarea consecințelor – se realizează prin măsuri suplimentare de management al accidentelor
5. Atenuarea consecințelor radiologice – se realizează prin planificarea răspunsului la urgență în afară amplasamentului.

În cazul reactoarelor CANDU, există 4 sisteme speciale de securitate: două sisteme independente, redundante și diferite de oprire rapidă, sistemul de răcire la avarie a zonei active a reactorului și sistemul anvelopei. Sistemele de oprire sunt proiectate “fail safe”, în așa fel încât o defectare a sistemului conduce la declanșarea lui și implicit a opririi rapide a reactorului.
Declanșarea oricăruia din cele două sisteme de oprire rapidă conduce la oprirea reacției de fisiune și menținerea în stare de oprire garantată a reactorului , iar căldură reziduală poate fi îndepărtată fie prin sistemele normale de răcire, fie prin sistemele speciale.

Reactorul CANDU, de producție canadiană, este total diferit față de reactorul RBMK, care este rusesc. Reactorul RBMK al centralei de la Cernobîl, moderat cu grafit și răcit cu apă ușoară, nu avea anvelopa de protecție, prezentând deficiențe de proiectare la singurul sistem de oprire cu bare mecanice. Reactorul CANDU dispune de două sisteme speciale de oprire rapidă, distincte că principiu și separate fizic, cu viteză de reacție mult mai mare (2 secunde) ca la reactorul de tip RBMK (10 secunde), un sistem special de securitate de evacuare a căldurii reziduale după un accident de pierdere a răcirii normale a reactorului și un sistem de anvelopare și reținere a produselor radioactive. CANDU nu are grafit că moderator (aprinderea grafitului a fost una din cauzele catastrofei de la Cernobîl), în schimb folosește apă grea ca moderator și agent de răcire. Cantitatea mare de apă prezentă asigură întârzierea topirii miezului și deci mai mult timp pentru intervenție. La reactorul RBMK nu există o separare a circuitului de răcire a zonei active a reactorului (circuitul primar) de circuitul de abur (circuitul secundar). La reactorul CANDU există o separare fizică între aceste două circuite prin intermediul generatorilor de abur, circuitul primar fiind amplasat împreună cu reactorul în interiorul anvelopei de protecție.

Cauza de baza a accidentului de la Cernobîl a fost o deficiență de proiectare a sistemului de oprire. Niciun alt reactor din lume nu are această deficiență. În cazul reactorului RBMK, sistemul de oprire și sistemul de control nu sunt independente, existând așadar posibilitatea că sisteme cheie de securitate să fie trecute cu vederea prin ajustări manuale ale sistemului de control. În cazul CANDU, cele două sisteme sunt independente. Reactorul de la Cernobîl a fost adus într-o stare precară prin control manual al zonei active și ignorarea procedurilor. Controlul zonei active a reactorului CANDU este automat, iar operatori CANDU sunt pregătiți continuu pentru a respectă procedurile. Reactorul de la Cernobîl nu avea anvelopa de protecție, iar factorul cheie în eliberarea majoră de radioactivitate în mediu a fost energia eliberată din arderea grafitului. Reactoarele CANDU au sistem de anvelopare și reținere a produșilor radioactivi, proiectat pentru a face față unui accident sever și utilizează drept moderator și agent de răcire, apă grea.