RĂSTURNARE de situaţie pentru şoferii din Capitală. Decizia luată ASTĂZI de Primărie

”Referitor la documentul care circulă în mediul online ca proiect de hotărâre cu privire la interzicerea circulaţiei unor anumite categorii de autovehiculelor maşini în Bucureşti, începand cu anul 2019, Direcţia de presă a PMB este împuternicită să facă următoarele”.

 

Primăria Municipiului Bucureşti nu are în vedere adoptarea, în perioada imediat următoare, a unor reglementări referitoare la accesul în Capitală autovehiculelor încadrate în anumite categorii de poluare.

Astfel de prevederi se adoptă, ca orice decizie care vizează restricţii aplicate cetăţenilor, după o analiză temeinică. Aşa cum municipalitatea a comunicat în trecut, intenţia este de a demara un sondaj de opinie sau o altă formă de consultare publică, eventual studii de impact cu privire la acest subiect.

Iniţiativa preluată în presă în ultimele zile aparţine unui consilier general, fiind depusă în nume personal, fără ca etapele de fundamentare să fi fost parcurse. Din acest motiv, precizăm că documentul nu are valoare oficială, nu include contribuţia aparatului de lucru al primarului general, aşadar nu prezintă punctul de vedere al municipalităţii.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed