Războiul din Ucraina a intrat în faza cea mai periculoasă (the New York Times)

Încercând să explice recentele victorii ale armatei ruse în Ucraina, o serie de oficiali ucraineni au ales să spună că toți‚ rușii proști’ sunt morți. Este o insultă devenit oarecum un compliment, asta însemnând că, în cele din urmă, rușii au găsit un mod de luptă mai eficient după incompetentul lor demers anterior care s-a soldat cu moartea a mii de oameni din rândul lor, scrie New York Times, citat de Rador.

Mai exact, asta se întâmplă din cauză că războiul din Ucraina pare să fi devenit un dur război de uzură – Rusia rămânând retrasă și limitându-se să bombardeze cu obuze și rachete orașele ucrainene din est, transformându-le în ruină și înaintând ulterior, astfel încât s-ar putea crede că partea cea mai grea a acestui conflict a trecut.
V-ați înșela.

Războiul din Ucraina este pe cale să intre într-o nouă fază, bazată pe următorul fapt: s-ar putea ca mulți soldați și generali ruși să fi murit, dar vajnicii aliați ai Ucrainei din cadrul NATO sunt obosiți.
În Europa, acest război a provocat deja o criză a gazelor naturale, a benzinei și a prețurilor la alimente, iar dacă ea se prelungește la iarnă, s-ar putea ca multe familii din Uniunea Europeană să ajungă să aleagă între a se încălzi și a se hrăni.
În consecință, noua fază a războiului este ceea ce ar fi ‚strategia de iarnă’ a lui Vladimir Putin împotriva ’strategiei de vară’ a NATO.
Este evident că Putin se pregătește să înainteze în Ucraina, el sperând ca, în cele din urmă, inflația din sectorul energetic și prețurile alimentelor din Europa vor fisura alianța NATO.
El pare înclinat să creadă asta dacă temperaturile din Europa sunt mai scăzute ca de-obicei și dacă aprovizionarea cu petrol și gaze se va afla sub normal.
Apoi, dacă media prețurilor va fi mai ridicată și dacă întreruperile de curent datorate crizei de energie vor deveni mai dese, sunt șanse mari ca membrii europeni din NATO să înceapă să exercite presiuni asupra președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, pentru a-l convinge să ajungă la un acord cu Rusia – oricare ar fi el – pentru a pune capăt luptelor.
Așadar, cu siguranță că Putin trebuie să le spună trupelor și generalilor săi extenuați, următoarele: „Mai susțineți-mă până la Crăciun. Iarna e prietena noastră”.
Strategia nu este una absurdă. După cum relata săptămâna trecută Jim Tankersley, de la NYTimes, „oficialii Casei Albe se tem că o nouă rundă de sancțiuni europene, care ar reduce livrările de petrol ale Rusiei până la sfârșitul acestui an, ar face ca prețurile la energie să se majoreze din nou, afectându-i pe consumatorii și așa stresați și aruncând Statele Unite și alte economii într-o mare criză. Acest șir de evenimente ar putea agrava criza alimentară apărută deja într-o serie de țări din lume”.
Potrivit acelorași relatări, eforturile NATO și cele ale UE de a reduce exporturile de petrol ale Rusiei spre Europa ar putea face ca prețurile petrolului să ajungă la $299 euro barilul, dacă nu mai mult, asta însemnând că americanii vor trebui să plătească $7 pentru un galon (cca. 3 litri, n. red.) de benzină.
„În Europa, prețul de $9 -10 pentru un galon de benzină deja nu mai este unul neobișnuit, iar prețul gazelor naturale s-a majorat deja cu aproximativ 700%”, după cum relatează Bloomberg, or, asta a făcut ca ”începând chiar de anul trecut, continentul să ajungă în pragul recesiunii”.
Pe de altă parte, oficialii din NATO, cei americani și cei ucraineni își spun cu siguranță următoarele: „Da, iarna este dușmanul nostru. Dar vara și toamna ne pot fi prietenie– DACĂ am putea afecta întrucâtva armata obosită a lui Putin, cel puțin, el va accepta un armistițiu”.
Este vorba despre o strategie la fel de absurdă. Se prea poate ca Putin să câștige teren în estul Ucrainei, dar cu un preț foarte mare. Numeroși analiști din sectorul militar sugerează că, în mai puțin de cinci luni, Rusia a înregistrat moartea cel puțin 15000 de soldați – o cifră uimitoare – și, probabil, un număr dublu de răniți. Peste 1000 de tancuri rusești au fost transformate în ‚fier vechi’.
Putin ezită să mobilizeze mai mulți oameni din cauză că asta ar însemna că ‚operațiunea militară specială’ din Ucraina, despre care el le-a vorbit compatrioților, nu este doar una mare, dar ea și evoluează mult mai prost.
În mod clar, NATO speră ca armata ucraineană să poată folosi sistemele HIMARS M142 (High Mobility Artillery Rocket Systems), pe care SUA le-a trimis Kievului, astfel încât ele să provoace cât mai mulți morți și cât mai multe pagube în rândul armatei ruse pe parcursul verii și toamnei.
Dacă se va întâmpla asta, atunci avansul lui Putin nu doar s-ar bloca, dar chiar ar pierde din teren și s-ar putea ca președintele rus să fie înclinat să ajungă la un armistițiu, la un mare schimb de prizonieri, la evacuări de ordin umanitar și la condiții mai bune în privința exporturilor alimentare ucrainene – toate astea ducând la o scădere a inflației și, eventual, la o reducere a presiunilor exercitate asupra aliaților europeni ai Ucrainei de a renunța la orice acord cu Putin.
Nu sunt semne că Putin ar fi gata să ajungă la un acord de pace final, dar s-ar putea ca toate astea să-l împingă spre un soi de armistițiu, care ar aduce o relaxare a pieței energetice și a celei alimentare.
Așadar, date fiind aceste motive, războiul din Ucraina este pe cale să intre în cea mai periculoasă fază începând din luna februarie, când rușii au invadat Ucraina. Strategia de iarnă a lui Putin se izbește de strategia de vară a NATO.
Există un singur lucru de care putem fi siguri: războiul din Ucraina nu se va termina – nu se va termina cu adevărat – atâta vreme cât Putin va fi la putere la Moscova. Afirmația nu este un apel în sprijinul înlăturării sale de la putere. Asta numai rușii pot hotărî.
Pe scurt: acest război din Ucraina este, cel puțin până acum, departe de a se fi încheiat.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed