Războiul Rece s-a încins la Chişinău

Relaţiile dintre Chişinău şi Moscova devin tot mai tensionate. Autorităţile moldovene au expulzat cinci diplomaţi ruşi, iar majoritatea parlamentară din Moldova a anunţat că a înregistrat un proiect de lege ce prevedere interzicerea propagandei străine, însă referindu-se în mod special la cea rusă. Aceste două acţiuni, menite să asigure securitatea statului, aşa cum declară autorităţile, nu doar că au stârnit supărarea Kremlinului, dar l-au provocat şi pe preşedintele Igor Dodon să reacţioneze, fiind acuzat apoi că apără interesele altor state.

 

Atât expulzarea diplomaţilor ruşi, cât şi intenţia de a interzice propaganda rusă s-au produs după vizita liderului PDM, Vlad Plahotniuc , la Washington. Cu toate că ambasadorul SUA la Chişinău, James Pettit, a infirmat zvonurile că americanii l-ar susţine oficial pe Plahotniuc şi în pofida faptului că nu există vreo declaraţie din partea guvernării Republicii Moldova că acea vizită ar avea vreo legătură cu acţiunile îndreptate oarecum contra Rusiei, Dodon a afirmat în ambele cazuri că în spatele acestor acţiuni ar sta Washingtonul. „Atenţionez cu toată responsabilitatea această guvernare, că ea a acceptat să se implice în jocuri geopolitice deosebit de periculoase ale Bruxelles-ului şi Washingtonului în regiune“, a punctat Dodon.

 

Răspunsul Moscovei

 

Nici reacţia Moscovei nu a rămas aşteptată. Rusia a expulzat, la fel, cinci diplomaţi moldoveni, iar vicepremierul rus Dmitri Rogozin a precizat că nu s-a recurs la un răspuns mai dur datorită unei înţelegeri dintre Putin şi Dodon.

 

Igor Dodon a convocat Consiliul Suprem de Securitate, cu scopul de a se informa detaliat asupra incidentului cu diplomaţii, după care a spus presei că nu a auzit argumente de la conducerea SIS şi MAE ce ar justifica expulzarea diplomaţilor ruşi decât într-un singur caz. Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a menţionat că Dodon ar fi primit de la organele competente toată informaţia necesară, materiale video şi audio ce demonstrează implicarea diplomaţilor ruşi în acte ce atentează la securitatea statului, în ciuda declaraţiei şefului statului potrivit căreia nu existau dovezi în acest sens.

 

Serviciile de informaţii din Moldova cred că cei cinci diplomaţi ruşi expulzaţi luna trecută din ţară recrutau combatanţi pentru insurgenţa prorusă din Ucraina. Cei expulzaţi ar fi avut legături cu serviciile de informaţii militare ruse, GRU, şi ar fi recrutat luptători din Găgăuzia. Combatanţii ar fi fost trimişi mai întâi într-o tabără de antrenament din Rostov, aflată în sudul Rusiei, cred serviciile de informaţii de la Chişinău.

 

Luptă aprigă în chestiunea propagandei 

 

Pe 13 iunie, Vlad Plahotniuc anunţă o iniţiativă legislativă de interzicere a propagandei ruse în Moldova, dând asigurări că nu este vorba despre închiderea posturilor TV, ci doar despre interzicerea ştirilor şi emisiunilor politico-analitice.

 

Preşedinţia a reacţionat imediat, Dodon anunţând că nu va promulga legea, chiar dacă Constituţia îl obligă, afirmând că este o chestiune principială pentru el. „De ce ei nu observă ce fac alţii cu propaganda? De ce nu observă ce fac unioniştii în Republica Moldova cu deschiderea posturilor TV, care pledează direct pentru lichidarea statalităţii. De ce admit altă propagandă? Proeuropeană, pro-NATO, proamericană, pro-unirea cu România“, a spus Dodon, subliniind că preferă să fie suspendat pentru decizia sa.

 

 

mai multe, pe adevarul.ro.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed