Războiul rus din Ucraina ”se va încheia doar în jurul unei mese” a negocierilor, dă asigurări Macron

0

”Nu voi spune nimic care să conducă la escaladare”, a declart el postului BFMTV în aeronava prezidenţială, la întoarcerea de la Adunarea Generală a ONU, la New York.

El îndeamnă la o ”întoarcere la masa negocierilor” imediat ce ”ucrainenii vor fi în măsură să o facă”.

Un armistiţiu nu ar trebui, însă ”încheiat cu orice preţ” între ucraineni şi ruşi, a subliniat Macron.

”Trebuie să ne punem în mod colectiv în situaţia de a produce un dialog colectiv către pace”, a precizat el.

Emmanuel Macron a avertizat Rusia, care în opinia sa a ”decis să facă un pas către escaladare”, la o zi după ce preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat o mobilizare în Războiul rus din Ucraina, a anunţat referendumuri de anexare în patru regiuni ucrainene şi a ameninţat Occidentul cu arma nucleară.

”Rusia este pe cale să se izoleze pe plan diplomatic. Ea se decuplează de restul lumii”, a tras el un semnal de alarmă.

Însă ”noi nu suntem în război cu Rusia”, a ţinut el să sublinieze, îndemnând că ”trebuie să ajutăm Ucraina să-şi apere teritoriul”.

În criza energetică, şeful statului francez a declarat că, în această iarnă linia este ”sobrietatea, nu raţionalizarea”.

”Putem ieşi din iarnă, dacă fiecare îşi joacă rolul”, a declarat el, îndemnând micile întreprinderi să aştepte înainte să negocieze contracte energetice.

”În săptămânile viitoare, preţurile vor scădea”, dă el asigurări, subliniind asupra o cooperare în acest sens cu celelalte state mebre ale Uniunii Europene (UE).