RCS&RDS: Este binevenită reducerea tarifelor de interconectare pentru telefonia mobilă

„Sperăm ca procesul să fie finalizat într-un termen cât mai scurt, astfel încât noul tarif să poată fi aplicat de la 1 ianuarie 2014, având în vedere deosebita importanţă a scăderilor de tarife pentru consumatorii finali, precum şi întarzierea faţă de termenele din recomandările europene, dar şi alte ţări europene (de exemplu Franţa cu un tarif de 0,84 eurocenţi/minut începând cu ianuarie 2013, Italia, cu un tarif de 0,98 eurocenţi/minut începând cu iulie 2013, Spania cu un tarif de 1,09 eurocenţi/minut începând cu iulie 2013, Marea Britanie cu un tarif de 0,848 pence/minut începând cu aprilie 2013 şi ajungând la 0,67 pence/minut începând cu aprilie 2014)”, se arată într-un comunicat transmis de companie.

 

 

Doar prin tarife de terminare a apelurilor în alte reţele mobile bazate pe costuri exista premisele pentru o competiţie corectă şi echitabilă între operatorii mobili, de care să beneficieze în mod direct consumatorii finali, persoane fizice şi afaceri, se menţionează în comunicat.

 

 

  „Impactul asupra consumatorilor al scăderii tarifelor pentru terminarea apelurilor în reţelele de comunicaţii mobile (luând în calcul traficul total de voce terminat către reţelele mobile naţionale şi originat din alte reţele fixe şi mobile naţionale) ar însemna reduceri de costuri de peste 150 milioane euro pe an, care credem că ar trebui să se reflecte în sumele plătite de către utilizatorii finali. Mai mult, reducerea tarifelor de interconectare mobile reflectată în preţurile consumatorilor ar duce la scăderea facturilor acestora, dar şi la încurajarea consumului”, se mai spune în comunicatul RCS&RDS.

 

ANCOM propune reducerea drastică a tarifelor maxime de interconectare la telefonie începând cu 1 ianuarie 2014, de la 3,07 eurocenţi/minut la 0,86 eurocenţi/minut pentru apelurile la puncte mobile şi de la 0,67 eurocenţi la 0,15 eurocenţi/minut pentru cele fixe.

 

 

ANCOM a publicat joi spre consultare publică tarifele maxime propuse pentru serviciile de interconectare în vederea terminării apelurilor telefonice la puncte fixe şi mobile, determinate pe baza unor modele de calculaţie a costurilor.

 

 

„Tarifele de interconectare rămân cheia competiţiei în telecom. Pe piaţa de terminare fiecare operator are un monopol natural şi de aceea este nevoie să reglementăm aceste tarife, iar datele din piaţă demonstrează că nivelurile stabilite de ANCOM în ultimii 10 ani au stimulat concurenţa, inovaţia şi investiţiile în piaţa de comunicaţii din România. Sub presiunea concurenţei, tarifele medii pentru apeluri au scăzut de 7 ori, iar consumul a crescut exponenţial”, a declaray într-un comunicat Cătălin Marinescu, preşedintele ANCOM.

 

 

Potrivit sursei citate, concurenţa a condus spre tarife tot mai mici – în prezent consumatorii români plătesc unul dintre cele mai mici tarife medii la nivelul Uniunii Europene – 1,9 eurocenţi/minut – dar a şi stimulat operatorii de comunicaţii să realizeze investiţii masive în dezvoltarea unor reţele tot mai eficiente şi în furnizarea de noi servicii, precum cele de internet în bandă largă.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed