RDF Arad, jucător regional pe piaţa de agribusiness, a realizat investiţii de 5,7 milioane de euro în soluţii de depozitare, tehnologie şi utilaje şi vrea să cumpere companii cu domenii de activitate conexe

„RDF Arad, jucător regional în agribusiness, marchează finalizarea unor investiţii în valoare de 5,7 milioane de euro care includ: o investiţie în valoare de 3 milioane euro în sediul RDF din localitatea Şofronea, judeţul Arad, cu obiectivul de a creşte capacitatea de depozitare a companiei de la 10.000 la 22.000 de tone. În acelaşi timp, RDF a achiziţionat aparatură de laborator şi instalaţii noi pentru selecţia şi tratarea seminţelor, precum şi o fabrică de extrudat soia. Mai mult, investiţia a presupus schimbarea întregii infrastructuri deţinute prin schimbarea sistemului de canalizare, înlocuirea a peste 12.000 mp de platforme betonate şi renovarea integrală a spaţiilor de depozitare şi a întregului sediu al companiei”, informează compania.

Societatea a mai realizat o investiţie în valoare de 1,3 milioane de euro în achiziţia unei baze pentru depozitare în localitatea Ineu, judeţ Arad, cu o capacitate de depozitat cereale de 20.000 de tone, şi pentru implementarea sistemul de gestiune Dynamics Navision.

O altă investiţie realizată, în sumă de 1,4 milioane de euro, a fost pentru completarea parcului cu utilaje agricole noi, moderne, pentru exploatarea terenurilor.

„Investiţiile fac parte din strategia noastră de a creşte comerţul cu cereale, de a dezvolta ramura de producţie de seminţe şi de a ne diversifica liniile de business. Prin aceste investiţii am reuşit să creştem capacitatea de depozitare de la 10.000 la 42.000 tone şi cantitatea de seminţe produse, şi nu în ultimul rând, să reducem costurile. Mai mult, prin achiziţia fabricii de extrudate soia, am devenit printre puţinii procesatori de soia din Romania. Învestiţiile în utilaje ne permit să lucrăm suprafeţe de trei ori mai mari de teren agricol, iar investiţia din Ineu ne-a ajutat să creştem cantităţile de cereale pe care le tranzacţionam, mergând în sprijinul fermierilor din zonă, unde spaţiile de depozitare sunt insuficiente”, a spus Florin Deznan, CEO RDF Arad. 

Investiţiile au fost realizate prin intermediul unui proiect de fonduri europene, prin care 50% din investiţie a venit de la AFIR, iar 50% din credit bancar. Investiţiile din baza de la Ineu şi în utilajele agricole au fost realizate cu ajutorul unui credit bancar şi leasing.

„Agricultura se numără printre sectoarele de interes strategic în România şi care are potenţial uriaş de dezvoltare, mai ales în zona de digitalizare şi tehnologizare, inovaţia urmând a avea un rol definitoriu în eficienţa, productivitatea şi calitatea produselor. Cu această perspectivă, în viitorul apropiat ne dorim să retehnologizam baza din Ineu, iar pentru următorii paşi de dezvoltare a RDF ne dorim să achiziţionăm companii cu domenii de activitate conexe”, a spus Alexandru Savin, membru în Consiliul de Administraţie al ROCA Investments.

În 2020 echipa RDF a crescut afacerile cu 65% şi a ajuns la un profit operaţional (EBITDA) de 4,3 milioane lei. În anul 2021 RDF estimează o creştere de aproximativ 20% a cifrei de afaceri şi o creştere de EBIDTA cu aproximativ 50% faţă de 2020. RDF a crescut, de asemenea, suprafeţele de teren agricol lucrate de la 600 ha în 2019 la 2.000 ha în 2021.

„Tehnologia modernă va oferi avantajul competitiv la nivelul jucătorilor din agricultură, dar şi la nivelul României în relaţiile comerciale cu alte ţări. Experienţa inginerilor agronomi poate fi plusată de tehnologie, iar accesul la date corecte şi complete în timp real poate îmbunătăţi semnificativ deciziile luate şi eficienţa. Dezvoltarea tehnologică în perioada următoare poate fi explorată la mai multe nivele, precum informatizarea sistemelor de irigaţii pentru irigarea eficientă şi corectă a culturilor, creşterea eficienţei în controlul calităţii prin platforme care oferă informaţii în timp real, abordarea agriculturii de precizie prin sisteme de monitorizare a culturilor prin satelit/drone/staţii meteo, şi nu în ultimul rând, prin echipamente agricole autonome controlate automat prin GPS care duc la agricultura de precizie”, a încheiat Alexandru Savin.

RDF este unul din principalii distribuitori zonali de input-uri (îngrăşăminte chimice, seminţe şi pesticide) fiind distribuitor direct al produselor: Pioneer, Dekalb, Syngenta, KWS, Limagrain, RAGT – pe partea de seminţe, Bayer, Syngenta, BASF, Arysta – pe parte de pesticide, iar pentru îngrăşăminte chimice, RDF colaborează atât cu furnizori interni, cât si cu producători externi de la care face import direct.

Pe lângă activitatea de distribuţie, RDF este unul din principalii traderi zonali de cereale, comercializând peste 80.000 tone cereale/an. RDF deţine silozuri de cereale cu capacitatea de stocare de 22.000 de tone.

ROCA Investments, parte a Impetum Group, este o companie de private equity care contribuie la amplificarea potenţialului companiilor, sprijinindu-le să îşi dezvolte strategii de business prin care accelerează creşterea valorii lor pe termen lung. 

Ecosistemul ROCA este format în prezent din companiile: BICO Industries (producător de plasă din fibră), Romcargo Maritim (operator portuar), RDF Arad (agribusiness), Electroplast (producător de cabluri electrice), MECANEX (producător de pompe pentru diverse industrii), Piscicola (fermă piscicolă), Artesana (produse lactate artizanale), CAHM (îngrijire personală), Yellow.Menu (restaurant online) şi Sinteza (industrie chimică).

În 6 iulie, ROCA Investments a anunţat semnarea primului exit, prin care Frigotehnica, lider naţional în industria frigului, se alătură Vinci Energies, parte a grupului Vinci, lider mondial în concesiuni, construcţii şi energie.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed