Reacție neașteptată după scandalul în care este implicată Sanna Marin: Finlandezele se filmează dansând, în semn de solidaritate

Femeile din Finlanda și-au arătat solidaritatea față de prim ministrul țării, Sanna Marin, filmându-se dansând după ce șefa guvernului a devenit subiectul unui scandal.

Femeile, de diferite vârste, au postat pe social media videoclipurile în car apar dansând în diferite locații și au etichetat-o pe Sanna Marin.

Mișcarea de solidaritate vine după ce Sanna Marin, în vârstă de 36 de ani, a fost obligată să se supună unui test antidrog în urma publicării unor înregistrări video făcute weekendul trecut la o petrecere, potrivit adevarul.ro.

„În ultimele zile au existat acuzații publice destul de grave că am fost într-un spațiu în care se consumau droguri sau că eu consumam droguri. Consider aceste acuzații ca fiind foarte grave și, deși cred că cererea unui test antidrog este nedreaptă, pentru propria mea protecție juridică și pentru a lămuri orice îndoială, am făcut astăzi un test antidrog, iar rezultatele vor veni săptămâna viitoare. Niciodată în viața mea nu am consumat droguri”, a spus Sanna Marin vineri, în cadrul unei conferințe de presă.

În urma petrecerii, șefa guvernuluui a transmis faptul că nu i-a fost afectată capacitatea de a-și îndeplini sarcinile oficiale. De asemenea, a subliniat că ar fi plecat de la petrecere dacă ar fi fost nevoită să facă asta din prisma serviciului.

Cei care au solicitat supunerea ei la un test antidrog au fost atât coaliția de guvernare, cât și opoziția.

„Dacă ar fi o situație de criză, aș ști despre asta înainte de miezul nopții, într-o sâmbătă seara”, a mai transmis aceasta reporterilor, adăugând că forțele armate finlandeze sunt bine echipate pentru a anticipa orice criză militară care ar putea afecta țara.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed