Reactoarele CANDU au încept să genereze entuziasm

România și China au semnat mai multe acte de colaborare în diferite domenii, între care și o scrisoare de intenție între SN Nuclearelectrica și China General Nuclear Power Corporation (CGN) privind construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, proiect evaluat la peste 6 miliarde euro.

Aproape imediat,  grupul canadian Candu Energy și-a arătat bucuria în legătură cu scrisoarea de intenție semnată și noile perspective cu privire la continuarea investiției de la centrala nucleară de la Cernavodă.

 

Citește și: O casă construită cu doar 150 de lire 

 

China va investi în tehnologia CANDU și va colabora cu experții canadieni pentru construcția reactoarelor 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă, a anunțat miercuri ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niță, precizând că negocierile trebuie finalizate în maximum 6 luni și că lucrările propriu-zise ar putea începe spre finalul anului viitor.

 

„Candu Energy este pregătită să participe în furnizarea acestor două reactoare nucleare CANDU”, a declarat într-un comunicat Ala Alizadeh, vicepreședinte executiv de marketing și dezvoltarea afacerilor în cadrul companiei. „Avem legături puternice în România prin precedentele noastre proiecte CANDU de acolo și suntem entuziasmați de oportunitatea livrării altor două unități”.

 

Cele două unități de la Cernavodă asigură aproape 20% din consumul energetic al României. Unitățile 1 și 2 au factori de capacitate (productivitate) de 89,6% și respectiv 93,6%.

 

Citește și: UPDATE. Cine participă la Black Friday 2.0

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed