Reactorul 2 al centralei nucleare din Cernavodă a fost reconectat la Sistemul Energetic Naţional

„Nuclearelectrica anunţă că Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost reconectată la Sistemul Energetic Naţional în dupa-amiaza zilei de 16 octombrie 2021”, a anunţat compania.

Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional în dimineaţa zilei de 14 octombrie 2021 ca urmare a declanşării întrerupătoarelor de livrare a energiei în Sistemul Energetic Naţional.

„Deconectarea automată a Unităţii 2 precum şi lucrările de remediere nu au avut impact asupra securităţii nucleare a reactorului, personalului unităţii, populaţiei şi mediului înconjurător, acestea desfăşurându-se în conformitate cu procedurile aplicabile în astfel de situaţii”, mai arată compania.

Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.

Nuclearelectrica a realizat în prima parte a anului un profit net de 385,4 milioane de lei, în creştere cu 12,3% faţă de perioada similară a anului anterior. Veniturile din exploatare au urcat cu aproape 17%, la 1,38 miliarde lei.

Producţia de energie realizată a fost de 4.890 GWh, în scădere cu 11,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (5.499 GWh).

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed