Redacţia BBC în limba română îşi va încheia definitiv transmisia la 1 august

„Vorbim de două motive principale pentru care am decis să încetăm difuzarea ştirilor în limba română, în primul rând datorită aderării României la Uniunea Europeană şi instalării democraţiei cu toate imperfecţiunile sale, fapt care are urmări şi asupra dezvoltării mass-media, în prezent existând 160 de posturi de radio şi în al doilea rând, datorită fuziunilor şi achiziţiilor pe piaţa radio care au condus la refuzarea preluării BBC”, a declarat pentru Newsin, Răzvan Scorţea, directorul postului BBC România.

Cele 4 frecvenţe FM ale BBC din România şi cea din Republica Moldova, care în prezent difuzează şi programe în limba română, vor continua să transmită exclusiv programe în limba engleză în România şi în engleză, rusă şi ucraineană în Republica Moldova, în măsura în care autorităţile media o vor permite.

„Cu regret confirm faptul că decizia este definitivă, acceptată de Ministrul de Externe britanic, David Miliband, dar intenţia noastră nu este aceea de a pleca definitiv din România, vom încerca să păstrăm frecvenţele proprii din Bucureşti, Timişoara, Constanţa şi Sibiu şi să emitem în limba engleză 24 de ore din 24”, susţine Răzvan Scorţea, directorul postului BBC.

Parteneriatele cu alte posturi de radio pentru transmiterea ştirilor de patru ore sunt foarte importante într-o ţară unde audienţa pe unde scurte este nesemnificativă, iar schimbările pieţei au condus la scăderea audienţei BBC (în prezent, sub 3 la sută din piaţa radio), fenomen care nu a putut fi combătut prin lansarea câtorva frecvenţe FM proprii.

Redacţia în limba română a BBC WS şi-a început transmisiile la 15 septembrie 1939, iar în lume acest post radio este prezent în 33 de limbi, după cum urmează : albaneză, arabă, azeră, bengali, birmaneză, engleză pentru Caraibe, cantoneză, franceză pentru Africa, hausa, hindi, indoneziană, kinyarwanda/kirundi, kirkiză, macedoneană, mandarină, nepaleză, pashto, persană, portugheză pentru Brazilia, română, rusă, sârbă, sinhaleză, somaleză, spaniolă pentru America latină, swahili, tamilă, turcă, ucraineană, urdu, uzbecă şi vietnameză.


Sursa: NewsIn

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed