Regina Elisabeta a II-a, care a murit, joi, după șapte decenii pe tronul Marii Britanii, a fost martora unei schimbări la față substanțiale, dar defel complete a educației în țara sa și în lume.
Urcarea pe tron a fiului său, Charles, marchează, simbolic, o schimbare majoră de paradigmă, din punct de vedere al școlii: el este primul moștenitor al Coroanei care a terminat studii universitare, pe când mama sa a studiat acasă, fiind încurajată de părinții ei, în copilărie, mai degrabă să se joace decât să învețe, potrivit diverselor mărturii făcute de-a lungul timpului. Tot copilă era și atunci când, înainte să devină Regină, a ținut primul discurs public – un discurs istoric, adresat copiilor afectați de cel de-Al doilea război mondial.
Educația Reginei Elisabeta și cea a Regelui Charles au evoluat cât se poate de diferit și se reflectă, peste ani, în felul radical cum s-a schimbat acest sector de când Elisabeta a urcat pe tron. Ea a fost ultimul suveran al Marii Britanii care a fost educat în privat, acasă, după vechile reguli ale familiei regale. Ea a fost instruită, astfel, în istorie constituțională de către Henry Marten, fost director adjunct al colegiului de elită Eton, și instruită în diverse alte domenii de către guvernatoarele sale, potrivit unei sinteze Times Higher Education.
Pe de o parte, acest model de educație era apreciat la acea vreme. Într-un articol din 1942, când Prințesa Elisabeta avea 17 ani, publicația The Atlantic compara educația viitoarei regine cu cea a unei fete obișnuite din America:
- “Dar celor două fete ale Regelui George – pentru că, din fericire, Prințesa Elisabeta nu este, asemenea Prințesei Victoria, un copil singur la părinți – le sunt asigurate profesori pe subiecte aparte, precum franceza, germana sau muzica. Astăzi, Prințesa Elisabeta citește istorie cu vice-rectorul de la Eton, apelând la lucrări precum ‘Istoria Angliei’ de Trevelyan, cum nu se poate mai bună, dar și ‘Istoria Statelor Unite’ de Muzzey (câte fete din Anglia citesc, la 17 ani, măcar puțină istorie americană?), precum și istoria europeană. La istorie biblică este îndrumată de Preotul Crawley de la St. George’s Chapel din Windsor. Cu apetențe naturale pentru lingvistică, ea vorbește fluent franceza și germana, cu un accent excelent. A citit din Moliere, din Corneille, din Daudet și știe pe de rost multe dintre ‘Les Cent Meilleurs Poemes Francais’ (…) A citit cea mai mare parte a scrierilor lui Shakespeare; Poveștile din Canterbury; o bună parte din Coleridge, Keats, Browning și Tennyson; câte puțin din Scott, Dickens, Jane Austen, Trollope și Robert Louis Stevenson’ (…)”.
