Relaxarea măsurilor şi calendarul concret, discutate de Comitetul interministerial pentru revenireala normalitate de la 1 iunie şi Comtetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă

0

Premierul Florin Cîţu a anunţat că, vineri, va avea loc atât o întrunire a Comitetului interministerial pentru revenirea la normalitate de la 1 iunie, cât şi o întrunire a CNSU.

Cele două organisme ar urma să stabilească, şi în urma discuţiei cu preşedintele Klaus Iohannis, relaxarea măsurilor, dar şi calendarul concret pentru fiecare etapă.

Chiar dacă şeful statului a anunţat că se renunţă la masca de protecţie în spaţii deschise, din 15 mai, dar şi la restricţiile de circulaţie pe timpul nopţii şi a mai dat câteva exemple de măsuri care vor fi luate din 1 iunie,  cele două organisme trebuie să discute pe fiecare domeniu în parte când se va putea reveni la normalitatea de dinaintea pandemiei.

De asemena, specialiştii din sistemul medical trebuie să se pună de acord şi să precizeze care sunt condiţiile în care calandarul de relaxare a măsurilor poate fi pus în aplicare – cu referire la rata de incidenţă şi rata de vaccinare.

Premierul Florin Cîţu a anunţat, joi seară, la Digi 24, că în cele două şedinţe se vor lua decizii concrete pentru perioada următoare, respectiv etapa de relaxare din 15 mai şi cea din 1 iunie.

Întrucât starea de alertă tocmai a fost prelungită pentru 30 de zile, iar premierul a anunţat că nu de va renunţa deocamdată la ea, orice măsură de relaxare va trebui să fie prevăzută într-o nouă Hotărâre de Guvern.

Florin Cîţu a anunţat că şedinţa de Guvern ar urma să aibă loc tot vineri, însă ora acesteia nu a fost deocamdată anunţată.