Renault vrea să vândă în România în acest an peste 900 de automobile Laguna 3

Potrivit lui Daniel, intenţia companiei Renault este de a comercializa circa 100 de modele Laguna 3 pe lună.

Acesta a mai spus că Laguna 3 va beneficia de o garanţie de trei ani în limita a 150.000 km (fără limită în primii doi ani). De asemenea, Jacques Daniel a precizat că acest tip de garanţie este clasică, însă că spre deosebire de perioada anterioară a fost crescută limita de timp de la doi la trei ani.

Pe de altă parte, directorul comercial al Renault a afirmat că principalii concurenţi ai Laguna 3 sunt Wolswagen Passat, Ford Mondeo şi Peugeut 407.

La rândul său, directorul de marketing al Renault România, Rafael Treguer, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că Laguna 3, care a avut lansarea oficială în România pe 11 martie 2008, va fi disponibilă pe piaţa autohtonă în două variante: Berlină şi Break. Laguna 3 Berlină va beneficia de trei niveluri de echipare şi cinci variante de motorizare, iar modelul Break va fi disponibil în două modele de echipare, cu trei tipuri de motorizări.

Renault anunţase anterior, alături de lansarea Laguna 3 din martie, lansarea în a doua jumătate a acestui an, pe piaţa din România, a primului său autovehicul SUV, numit „Koleos”.

Renault se aşteaptă ca vânzările pentru cele două versiuni ale Laguna 3 şi SUV să ajungă la câteva mii de unităţi.

Potrivit lui Jacques Daniel, Grupul este lider pe piaţa auto din ţară de mai bine de nouă ani, cu o cotă de piaţă de 40%, cotă ce include şi vânzările de automobile Dacia.

Renault deţine în România 40 de dealeri parteneri, 53 de puncte de vânzare şi 42 de unităţi de service.

Renault a comercializat pe piaţa autohtonă de automobile, în 2007, aproximativ 30.000 de unităţi, ceea ce a ajutat Grupul să se poziţioneze pe locul şase la nivel mondial în privinţa vânzărilor.

În 2007, profitul net al Renault a scăzut cu 7,6%, la 2,734 miliarde euro, faţă de performanţa de 2,960 miliarde euro înregistrată în 2006. Grupul şi-a confirmat ţintele stabilite pentru 2008, privind obţinerea unei marje operaţionale de 4,5% şi o creştere de peste 10% a vânzărilor faţă de 2007.

Sursa: NewsIn

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed