Retailerul eMAG anunţă investiţii de 3,2 miliarde lei în următorii trei ani. Tudor Manea preia rolul de CEO de la Iulian Stanciu, care devine preşedinte executiv

„eMAG intră într-o nouă etapă de dezvoltare cu investiţii de peste 3,2 miliarde de lei în următorii trei ani pentru a susţine dezvoltarea accelerată a comerţului online şi anunţă o evoluţie a echipei executive, care va conduce extinderea companiei la nivel regional. Astfel, Tudor Manea preia rolul de CEO de la Iulian Stanciu, care devine preşedinte executiv eMAG”, a informat compania.

Majoritatea investiţiilor vor fi făcute din fonduri proprii, cele logistice (depozite, echipamente, easybox) şi vor  fi finanţate şi din credite bancare pe termen lung, au precizat pentru News.ro reprezentanţii companiei.

La rândul său, Iulian Stanciu va fi în continuare implicat în conturarea strategiei de dezvoltare, în analiza, prioritizarea şi aprobarea investiţiilor şi bugetelor, alături de noul CEO. 

„Investiţiile pe care le vom face în următorii trei ani ne vor ajuta să le oferim clienţilor noştri o gamă mai mare de produse şi preţuri mai bune, viteză la livrare, dar şi o simplificare a procesului de plată. Ne propunem, de asemenea, ca prin infrastructura pe care o construim, să ajutăm antreprenorii locali să facă tranziţia în online mai uşor, transferând din experienţa dobândită de noi”, a declarat Tudor Manea, CEO eMAG.   

Reprezentanţii companiei spun că au în faţă foarte multe oportunităţi, odată cu dezvoltarea economiei digitale.

„În acest sens, vom accelera foarte mult investiţiile în transformarea eMAG într-un ecosistem regional de tehnologie şi comerţ. Din cele 3,2 miliarde de lei pe care îi vom investi în următorii trei ani, 785 de milioane de lei se vor duce către dezvoltare internaţională, 447 de milioane de lei către dezvoltarea de tehnologie românească, 251 de milioane de lei vor merge către dezvoltarea antreprenorialului digital prin intermediul platformei Marketplace, 990 de milioane de lei în dezvoltarea serviciilor logistice şi 740 de milioane de lei în investiţii în alte companii”, a declarat Iulian Stanciu, preşedinte executiv eMAG. 

În următorii trei ani, grupul eMAG îşi va consolida prezenţa în regiune prin investiţii care se ridică la 785 de milioane de lei. În Ungaria, unde compania a fuzionat cu Extreme Digital în urmă cu doi ani, ţinta este de a atinge vânzări de un miliard de euro în următorii cinci ani. În Bulgaria, eMAG va continua extinderea prezenţei fizice, după ce anul trecut a inaugurat primul showroom la Sofia, şi se va concentra pe dezvoltarea şi îmbunătăţirea serviciilor sale, în beneficiul clienţilor. 

De asemenea, un buget de 447 de milioane de lei va fi alocat pentru dezvoltarea de tehnologie românească pe care să o exporte în toate ţările unde este eMAG prezentă şi de care să beneficieze şi ceilalţi antreprenori din ecosistemul eMAG. Compania investeşte în dezvoltarea echipei de tehnologie, care în prezent numără peste 700 de oameni, iar anul acesta urmează să fie extinsă cu alţi 100. Tehnologiile dezvoltate de către IT-iştii eMAG integrează inteligenţă artificială, cu scopul îmbunătăţirii experienţei de cumpărare, începând din depozit, unde ajută la optimizarea rutei de colectare a produselor comandate şi astfel la un timp de livrare foarte bun, până la căutarea pe site-ul şi aplicaţia mobilă eMAG.

La rândul său, eMAG Marketplace, un pilon important în creşterea companiei, care este estimat să ajungă la 45.000 de selleri români în trei ani, de la 25.000 câţi sunt acum pe platformă, va beneficia de o infuzie de capital de 251 de milioane de lei. În 2020, volumul vânzărilor realizate de către sellerii români din eMAG Marketplace a crescut cu peste 90% faţă de 2019, ajungând la 25 milioane de produse.  

„Pentru a putea susţine o gamă mare de produse şi a creşte viteza de livrare, pe fondul creşterii accelerate a comerţului online, compania va continua investiţiile în logistică pentru infrastructura digitală: noul hub logistic de la Joiţa va deveni complet operaţional în septembrie 2022, iar reţeaua easybox va fi dublată în următoarea perioadă pentru a face livrarea mai uşoară, predictibilă şi rapidă. În total, investiţiile în logistică se ridică la 990 de milioane de lei în următorii trei ani”, arată compania.

eMAG mai are un buget de 45 milioane de lei în următorii trei ani pentru dezvoltarea şi îmbunătăţirea de competenţe profesionale prin programe de dezvoltare. Acest buget este dedicat unor programe de învăţare accelerată cum ar fi Upgrade, un program de dezvoltare în carieră şi de creştere a competentelor în digital marketing, tehnologie, analiză de business şi de procese sau programele de management în parteneriat cu universităţi de prestigiu, precum Harvard, Yale sau Stanford. Totodată, compania continuă programul Future 25 prin intermediul căruia tineri talentaţi sunt selectaţi pentru a se antrena să devină lideri în ecommerce. Anual, angajaţii eMAG beneficiază de peste 45.000 de ore de învăţare şi training. 

Pentru dezvoltarea accelerată a antreprenorilor români, compania are în plan investiţii ce însumează 740 de milioane de lei atât în companii deja cunoscute, unde este deja investitor, cât şi în alte companii noi de tehnologie care aduc inovaţii în produse şi servicii pentru clienţi, pe care le urmăreşte prin intermediul programului de investiţii eMAG Ventures. Dintre companiile unde eMAG a investit, Tazz by eMAG a cunoscut o evoluţie extrem de rapidă în nici doi ani de la investiţie, transformându-se de la o companie de livrare de mâncare la una de livrare rapidă pentru aproape orice. La rândul său, Sameday, o altă companie cu o evoluţie rapidă unde eMAG a investit, se pregăteşte pentru extinderea internaţională, într-o primă fază în Ungaria, apoi şi în alte ţări din regiune.   

De 16 ani alături de eMAG, Tudor Manea, 37 de ani, a ocupat în ultimii şase ani poziţia de director general al companiei şi a avut o contribuţie esenţială în evoluţia business-ului şi a echipei, fiind cel care a pus bazele departamentului de tehnologie şi a contribuit la extinderea internaţională a companiei. El a fost angajatul cu numărul 23 în eMAG.

Născut în Bucureşti, Tudor Manea a fost pasionat de matematică şi s-a specializat în IT după absolvirea Facultăţii de Electronică din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti. Ulterior, el şi-a continuat educaţia în eMAG cu un EMBA de la Maastricht School of Management şi mai multe programe executive la Stanford University, SUA.   

Companie românească fondată în 2001, eMAG a devenit un lider regional al comerţului electronic, exportând modelul local în Bulgaria şi Ungaria.


 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed