RETROSPECTIVĂ Dominique Strauss-Kahn, anul în care şi-a găsit liniştea VIDEO

La sfârşitul lui 2010, publicaţia „The Economist” nu avea cum să bănuiască ce-l aşteaptă pe DSK în anul următor. Dimpotrivă, jurnaliştii britanici îi fac un portret numai bun de reţinut pentru ce avea de oferit şeful FMI lumii economice şi politice în acea perioadă. Dominique Strauss Kahn se afla în faţa a două opţiuni: ca şef al FMI, în 2011 îl aşteptau la uşă statele strivite de criza datoriilor, în frunte cu Grecia. Ca politician, sondajele de opinie din Franţa îl dădeau drept primul socialist care urma să se mute la Palatul Elysee de la François Mitterrand încoace.

 

Născut în Neuilly-sur-Seine, Strauss-Kahn a fost profesor de economie la Universitatea din Paris, apoi a lucrat la Agenţia de Planificare Economică. În 1986 a fost ales în Adunarea Naţională, unde a condus Comisia de Finanţe până în 1991. Este considerat arhitectul revenirii economice a Franţei, pentru activitatea ca ministru de Finanţe între 1997 şi 1999. A reuşit să reducă deficitul bugetar astfel încât ţara să se califice pentru moneda euro şi a privatizat companiile de stat cu probleme. Implicat într-un scandal de corupţie, a demisionat din guvern, deşi a fost achitat.

 

Era momentul când pentru DSK începea politica mare. Dar prima încercare a fost sortită eşecului. Segolene Royal i-a luat faţa pentru alegerile prezidenţiale din 2007 împotriva lui Nicolas Sarkozy. Curios însă, acelaşi Sarkozy l-a susţinut pe Strauss Kahn pentru conducerea Fondului Monetar Internaţional. În această poziţie a fost apreciat pentru că a impulsionat eforturile globale în lupta împotriva recesiunii şi a dat mai multă putere în cadrul FMI ţărilor în curs de dezvoltare. Următorul scandal în care a fost implicat s-a petrecut în 2008. Acuzaţiile au fost de abuz de putere în relaţia cu o subordonată. Din nou a fost achitat, după ce şi-a cerut scuze pentru ceea ce el însuşi a numit „o serioasă greşeală de judecată.”

 

A venit şi ziua de 14 mai 2011. DSK se afla într-un avion care uma să decoleze spre Paris. Poliţia l-a ridicat însă pentru şapte capete de acuzare, inclusiv viol. A fost dus la tribunal, încătuşat, în faţa camerelor şi a bliţurilor, apoi la închisoarea din Insula Rikers. Toate acestea în numai două zile. Acuzaţiile veneau din partea unei cameriste de la un hotel din New York, Nafissatou Diallo, de origine africană. Prezidenţiabilul Dominique Strauss-Kahn, acum în vârstă de 63 de ani, devenise deţinutul cu numărul 1.225.782, un suspect al cărui proces urma să treneze suspect de mult. A ajuns ulterior în arest la domiciliu, iar apoi eliberat pe cauţiune. Între timp, DSK a renunţat la postul de director al FMI, funcţie preluată de Christine Lagarde, prima femeie-ministru de Finanţe într-una din ţările G-8.

 

Până la urmă faptele penale ale procesului au căzut în instanţă, din cauză că acuzata nu era credibilă. Ultimul proces, încheiat în decembrie 2012, are legătură cu o plângere civilă a aceleiaşi cameriste, pentru „agresiune”. Oricum, DSK recunoscuse public „o relaţie nepotrivită” cu Diallo. Daunele morale cerute pentru cele petrecute în camera de hotel nu sunt ultima grijă a francezului. Alte procese îl aşteaptă acasă, în legătură cu petrecerile erotice la care ar fi participat alături de mai multe prostituate. Cât despre viitor, Dominique Strauss-Kahn păstrează discreţia. Sau e posibil să se fi exprimat deja, prin intermediul colegilor socialişti din Franţa. Potrivit acestora, DSK, „un om deosebit de inteligent”, şi-a dat de mult seama că nu mai are viitor politic.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed