Retrospectiva sumbră a crizei datoriilor în zona euro

Ce s-a întâmplat în 2010

 

  • ianuarie 2010, SPANIA: Plan de austeritate în vederea economisirii a 50 de miliarde de euro şi reducerii deficitelor publice (11,2% din PIB), urmat de noi măsuri în mai.
  • mai, GRECIA: Plan de împrumutare de la Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) a 110 miliarde de euro, în schimbul unui plan de austeritate. Trei morţi în cursul unor manifestaţii.
  • Crearea Fondului European de Stabilitate Financiară (FESF), cu scopul ajutorării ţărilor din zona euro.
  • iulie, ITALIA: Adoptarea unui plan de austeritate, în faţa celor mai mari datorii din lume, în valoare de 1.900 de miliarde de euro.
  • octombrie: Moneda euro scade la cel mai mic nivel istoric (0,82 de dolari).
  • noiembrie, IRLANDA: Plan de salvare al UE şi FMI în valoare de 85 de miliarde de euro, dintre care 35 de miliarde de euro pentru bănci.

În 2011

 

  • mai, PORTUGALIA: Ajutor UE şi FMI în valoare de 78 de miliarde de euro, în schimbul unui program de austeritate.
  • iunie, GRECIA: Nou plan de reduceri bugetare şi de privatizare.
  • august, ITALIA şi SPANIA – atacate pe pieţele financiare.
  • În FRANŢA, primul plan de austeritate, urmat de un al doilea plan în noiembrie.
  • septembrie, ITALIA: Roma nu reuşeşte să calmeze pieţele, în pofida unui nou plan de austeritate.

 

 

  • În GRECIA, troika UE-FMI-BCE, care constată un derapaj al conturilor publice, îşi suspendă misiunea.
  • 27 octombrie, GRECIA: Acord european asupra unui al doilea plan de ajutorare şi o ştergere parţială a datoriei, în schimbul unui plan de austeritate şi unei semitutele. Acordul mai prevede o creştere de cinci ori a capacităţii de împrumut a FESF.
  • începutul lui noiembrie, GRECIA: Criză politică. Premierul Ghiorghios Papandreu renunţă la un referendum asupra acordului european şi demisionează. Un fost vicepreşedinte al BCE, Lucas Papademos, formează un Guvern de coaliţie.
  • jumătatea lui noiembrie, ITALIA: Plasată sub supravegherea FMI şi UE, adoptă măsuri economice. Premierul Silvio Berlusconi demisionează, iar fostul comisar european pentru Concurenţă Mario Monti formează un Guvern de experţi.
  • 23 noiembrie, GERMANIA: Eşec al unei misiuni de obligaţiuni, în timp ce Berlinul persistă în a refuza un rol sporit pentru BCE.
  • 26 noiembrie, BELGIA: Acord asupra unui buget pe 2012 fără precedent, cu economii în valoare de 11,3 miliarde de euro.
  • 5 decembrie: Acord franco-german asupra unui nou tratat european destinat consolidării disciplinei bugetare. Avertismente asupra calificativelor datoriilor suverane ale unui număr de 15 state din zona euro, vizând inclusiv cele şase state cu ratinguri „AAA”, şi anume Austria, Finlanda, Franţa, Germania, Luxemburg şi Olanda.
  • 7 decembrie, GRECIA: Nou buget de austeritate consolidată pe 2012.
  • 9 decembrie: Acord al statelor membre UE, cu excepţia Marii Britanii, asupra consolidării disciplinei bugetare. Pe 12 ianuarie 2012, acord asupra liniilor mari ale noului pact bugetar.
  • 21 decembrie: Împrumut inedit al BCE acordat unor bănci (489 de miliarde euro la 523 de bănci).
  • 22 decembrie, ITALIA: Adoptarea unui plan de austeritate în valoare de 20 de miliarde de euro şi măsuri de relansare economică.
  • 30 decembrie, SPANIA: Primele măsuri de austeritate adoptate de noul Guvern al lui Mariano Rajoy (dreapta).

 

În 2012

 

  • 13 ianuarie, GRECIA: Băncile suspendă negocierile în vederea restructurării datoriei.
  • Scăderea ratingului mai multor ţări din zona euro. Franţa pierde calificativul „AAA”.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed