Revoltă la Suceava. Pacient infectat cu COVID-19, plimbat 10 ore între spitale: „Ne omoară cu zile!”

Un pacient din Suceava infectat cu coronavirus a trăit momente de umilnță maximă.

 

Deși era într-o stare gravă, a fost plimbat o zi întreagă între spitale, fără să fie primit de vreo unitate spitalicească.

 

Imaginile au fost trimise la Antena 3 de un ambulanțier sucevean și au fost difuzate în exclusivitate de Mihai Gâdea, la „SInteza zilei”.

 

„Un pacient e luat de dimineață cu salvarea, 9.00 – 9.30, până în 10.00, și este plimbat cu salvarea pentru că este infectat. Nu-l ia nimeni până aproape seara, până acum o oră.

 

Doamna ambulanțier de la Suceava nu a mai suportat, în cele din urmă – după o zi întreagă în care îți bagi joc de viața unui om, starea lui să se înrăutățească de la o zi la alta.

 

În momentul în care îți dai seama cât de defecți sunt anumiți oameni care ar trebui să salveze vieți, doamna nu mai poate, scoate telefonul și filmează toată povestea, intră chiar acolo unde sunt bolnavii de COVID-19 și înregistrează, pentru că nici ea nu mai suporta atâta umilință”, a spus Mihai Gâdea, la începutul emisiunii.

 

Articolul integral pe ANTENA 3

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed