REVOLUȚIONAR! O comună din România pune CAPĂT MANIPULĂRII prin promisiuni electorale

Potrivit unui comunicat al Primăriei Ciugud, copiii din comună vor fi învățați și cum se desfășoară alegerea reprezentanților în administrația publică locală și cum lucrează Primăria și Consiliul Local.

Potrivit comunicatului citat, comuna Ciugud este prima administrație locală din România care lansează bugetarea participativă pentru copii.

„Sub genericul , administrația locală și Școala Gimnazială Ciugud au demarat un proiect de educare a copiilor privind implicarea cetățenească și democrația participativă. Astfel, copiii sunt învățați ce înseamnă drepturile și obligațiile unui cetățean, cum se desfășoară alegerea reprezentanților în administrația publică locală și cum lucrează Primăria și Consiliul Local. În final, copiii din Ciugud vor fi primii din țară care vor implementa bugetarea participativă prin care aleg o serie de proiecte care vor fi finanțate din bugetul local cu suma de 50.000 de lei. Proiectele vor fi colectate și selectate de copiii aleși în cadrul , iar ulterior prioritizarea lor va fi votată de toți copiii din comunitate”, se arată în comunicat.

Reprezentanții Primăriei Ciugud arată că, în prima etapă, proiectul presupune organizarea alegerilor copiilor, un proces care simulează desfășurarea alegerilor locale.

Copiii au avut la dispoziție o săptămână pentru a-și aduna liste de susținători și pentru a-și depune candidaturile pentru funcțiile de primar și consilier local. Fiecare candidat a trebuit să convingă minim 10 colegi și un profesor să îl susțină pentru a candida pentru o funcție de consilier local și respectiv minim 15 colegi și doi profesori pentru a putea să se înscrie în cursa pentru funcția de primar. Apoi, copiii din comună au intrat în campania electorală, perioadă în care au putut să își pună afișe pe un panou special, să distribuie materiale de informare sau chiar să organizeze întâlniri cu alegătorii.

În total, în „cursa electorală” s-au înscris 5 candidați pentru funcția de primar și 16 pentru cea de consilier local.

Candidații pentru funcția de primar vor participa la o dezbatere privind proiectele pe care și le-au propus pentru copiii din Ciugud, iar luni copiii vor vota în cadrul și vor alege viitorul primar și cei 11 consilieri locali.

Primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian, spune că proiectul a fost lansat cu gândul la copiii care învață la școala din localitate și care, peste 20 de ani, vor deveni consilieri locali, primar sau viceprimar.

„Este important să îi pregătim pe acești copii pentru viață, dar mai ales să îi pregătim să fie cetățeni implicați, care își cunosc drepturile și obligațiile. Oricât de mult am investi în drumuri, canalizare, apă sau modernizarea unei comunități, dacă nu investim în educația oamenilor nu vom reuși să schimbăm nimic”, a precizat Damian.

În Școala Gimnazială Ciugud învață, în prezent, aproximativ 130 de copii, de la clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed