Rezerva Federală a Statelor Unite interzice directorilor de la vârful băncii centrale să facă achiziţii de acţiuni şi alte investiţii

Noile reguli vor limita tipul de instrumente financiare pe care le pot deţine oficialii de rang înalt ai Fed, inclusiv interdicţia achiziţiilor de acţiuni individuale sau de a deţine obligaţiuni individuale. De asemenea, imoun notificarea în avans şi aprobarea oricăror tranzacţii, stipulând ca investiţiile să fie păstrate cel puţin un an.

”Aceste reguli noi, stricte, ridică ştacheta, pentru a asigura populaţia pe care o servim că toţi oficialii noştri de rang înalt se concentrează pe misiunea publică de la rezerva Federală”, a afirmat preşedintele consiliului de administraţie al Rezervei Federale, Jerome Powell.

Fed afirmă într-un comunicat că noile reguli au rolul ”să protejeze chiar şi faţă de aparenţa oricărui conflict de interese atunci când sunt luate decizii referitoare la investiţii”.

Noile reguli survin după ce doi dintre cei 12 preşedinţi ai băncilor regionale ale Rezervei Federale au demisionat în urma informaţiilor privind tranzacţiile active efectuate în 2020, când Fed a lansat un efort masiv pentru combaterea impactului economic al pandemiei de Covid-19.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed