Rodica Nassar, realeasă preşedinte al Organizaţiei PSD sector 2

Rodica Nassar a fost singurul candidat la şefia Organizaţiei PSD sector 2, votul fiind la vedere.

 

După anunţarea rezultatului votului, Rodica Nassar a precizat că nu va mai candida la Congresul PSD din aprilie pentru un nou mandat de vicepreşedinte la nivel naţional, precizând că aceasta este „o opţiune personală”.

 

Delegaţii Conferinţei de alegeri a PSD Sector 2 au votat totodată o rezoluţie prin care au decis ca la Congresul din 20 – 21 aprilie să susţină candidatura social-democraţilor Ecaterina Andronescu, Marian Vanghelie, Nicolae Bănicioiu şi Eugen Bejinariu la funcţiile de vicepreşedinte la nivel naţional.

 

Totodată, Ecaterina Andronescu este susţinută pentru funcţia de preşedinte al PSD Bucureşti, în timp ce Robert Negoiţă pentru funcţia de vicepreşedinte al regiunii Bucureşti – Ilfov.

 

În raportul prezentat în cadrul Conferinţei Organizaţiei PSD sector 2, Rodica Nassar a arătat că social-democraţii au optat pentru o alianţă politică ce speră să rămână aşa cum este în prezent – Uniunea Social Liberală.

 

Ea a menţionat că cea mai grea campanie a fost pentru PSD sector 2 cea din iulie anul trecut – la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

 

„Cea mai grea campanie a fost cea din iulie anul trecut, când credeam că vom scăpa de cel care spune că este pregătit să coabiteze şi a doua zi uită. Nu se poate. A fost o campanie grea pentru că, din punctul meu de vedere, data a fost cam nepotrivită pentru desfăşurarea unei astfel de campanii. Atunci am făcut o evaluare a organizaţiei, pentru că în momentele cele mai grele – era perioada vacanţelor, pentru unii aşa a şi fost, erau 40 de grade -, era foarte greu, ne amintim cu toţii, unii au avut o limită de rezistenţă mai mică. Dar, până la urmă, vorbind la modul general, iarăşi organizaţia asta a dovedit că se poate mobiliza şi în astfel de condiţii”, a subliniat Rodica Nassar.

 

Potrivit acesteia, campania electorală din toamna anului trecut a avut un alt specific pentru organizaţia PSD sector 2, în condiţiile în care s-a desfăşurat în singurul sector unde au existat candidaţi de la toate cele patru partide care formează USL.

 

„Nu este foarte simplu să faci o astfel de campanie – patru partide care să formeze o echipă şi trebuie să menţii un echilibru. Dar cred că am reuşit şi cu sprijinul colegilor şi prietenilor mei”, a adăugat aceasta.

 

Preşedintele PSD sector 2 a arătat că una dintre cele mai grele campanii va fi cea pentru referendumul de modificare a Constituţiei, având în vedere că trebuie ca acesta să fie validat de 50 la sută plus unu din numărul total de alegători.

 

„Pentru că nu reprezintă o mare miză schimbarea Constituţiei pentru cetăţenii ţării şi atunci efortul este foarte mare pentru a-i determina să se ducă la vot în ziua referendumului şi a-i convinge că reprezintă un lucru foarte important pentru ţară”, a argumentat Rodica Nassar.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed