Romaero se va restructura – Planul prevede reducerea cu 256 milioane lei a datoriilor către bugetul statului şi transferarea unor active către sectorul de apărare

0

”Romaero, o companie strategică pentru industria aerospaţială şi de apărare a României, se va restructura printr-o colaborare cu CIT Restructuring, fondată de CITR, parte a Impetum Group. Romaero va urma un proces de restructurare a datoriilor sale istorice înregistrate faţă de bugetul statului prin mecanismul pus la dispoziţie de Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 (OG 6/2019), pe baza unui plan de restructurare aprobat pe 3 august. CIT Restructuring a fost desemnată să elaboreze şi să implementeze planul de restructurare a companiei”, spun reprezentanţii Impetum Group, într-un comunicat.

Potrivit acestora, restructurarea Romaero este cel mai amplu şi mai complex proces de restructurare de business derulat în baza OG 6/2019 până la acest moment în România.

”Planul de restructurare a Romaero prevede restructurarea şi reducerea cu circa 256 milioane lei a datoriilor către bugetul consolidat al statului şi transferarea unor active esenţiale către instituţiile din sectorul de apărare. În plus, se vor crea condiţiile pentru rambursarea creditelor bancare istorice, în valoare de aproximativ 108 milioane lei, prin valorificarea unor active excedentare, de care business-ul nu mai are nevoie. Odată cu implementarea acestor măsuri şi cu restructurarea datoriilor, compania va putea atrage noi fonduri pe care le va direcţiona către investiţii în tehnologie”, adaugă ei.

Pentru a beneficia de prevederile OG 6/2019, Romaero are un necesar de finanţare de 60 milioane lei, cuprinzând o sumă de 45 milioane lei, reprezentând rambursare iniţială către ANAF, şi aproximativ 14 milioane lei, constând în necesar de capital de lucru pentru relansarea activităţii.

”Misiunea obţinerii acestei finanţări, în condiţiile în care societatea nu a beneficiat de noi resurse financiare din partea sectorului bancar din 2009, a fost asumată şi realizată cu succes de CIT Restructuring. Finanţarea necesară implementării proiectului de restructurare urmează a fi pusă la dispoziţie de CEC Bank care a aprobat finanţarea rambursării datoriilor către ANAF în suma de 45 milioane lei şi se află în proces de aprobare a finanţării unui credit special de 14 milioane lei. Aceasta este o dovadă a dedicaţiei cu care CEC Bank  susţine business-urile româneşti chiar şi în perioade dificile”, arată grupul.

Planul de restructurare a datoriilor Romaero, elaborat de către CIT Restructuring, a fost aprobat de AGA Romaero din 3 august 2020.

”Prin planul de restructurare ne vom concentra eforturile pentru aducerea în zona de profitabilitate a Romaero. În aceste vremuri de incertitudine economică, este rolul nostru să ne transpunem experienţa validată de piaţă ca manageri de criză, în ghidajul şi susţinerea de care au nevoie companiile româneşti. Romaero este una dintre cele mai importante companii de stat din industria aerospaţială şi de apărare românească. Avem încredere că vom reuşi să punem din nou în lumină valoarea acestei companii de tradiţie şi mizăm pe capacitatea Romaero să depăşească aceste momente”, a declarat Andra Buţiu, senior partner CIT Restructuring, parte din Impetum Group.

OG 6/2019 este un act normativ care vizează restructurarea obligaţiilor datorate de către contribuabili către bugetul de stat, pentru a sprijini revitalizarea acestora şi a le ajuta să evite ajungerea în stare de insolvenţă. Principalele facilităţi fiscale prevăzute prin OG 6 se referă la restructurarea obligaţiilor bugetare, cu anularea accesoriilor şi reducerea obligaţiilor principale. ANAF are competenţa de a evalua şi aproba planul de restructurare şi testul creditorului privat elaborat de expertul independent.

”Procedura propusă de OG 6 reprezintă unul dintre cele mai puternice instrumente puse la dispoziţia mediului economic pentru restructurarea companiilor, iar abordarea ANAF a fost, în toată această perioadă, una deschisă, proactivă, pro-business”, a mai declarat  Andra Buţiu.

Romaero este o companie aerospaţială care integrează în aceeaşi locaţie două activităţi majore: fabricarea de aerostructuri şi întreţinere şi reparaţii pentru aeronave de transport civile şi militare. Este cea mai mare companie din Industria Aeronautică Romană, cu peste 90 de ani de tradiţie în acest domeniu şi este situată lângă Aeroportul Băneasa.

Compania este controlată de Ministerul Economiei, Energie şi Mediului de afaceri şi are o valoare de piaţă de 169,5 milioane lei.

Compania are circa 940 de salariaţi.

Romaero estimează pierderi de 25,11 milioane lei pentru 2019, la venituri totale de 490,43 milioane lei, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat aprobat de acţionari.