România a trimis amendamente la Acordul de Guvernanţă Economică

0

Amendamentele nu pot fi însă făcute publice, atât timp cât se derulează negocierile privind forma finală a Acordului de Guvernanţă Economică, a precizat MAEur.

 

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene Olivier Bailly a anunţat, marţi, în cadrul briefingului de presă, că mai multe state şi Comisia Europeană au trimis amendamente scrise la Acordul de Guvernanţă Economică. „Considerăm că există prevederi care trebuie întărite”, a declarat Olivier Bailly.

 

La Consiliul European de Iarnă din 8 şi 9 decembrie, liderii europeni nu au reuşit să-l convingă pe premierul britanic, David Cameron, să accepte modificarea Tratatului European.

 

În urma blocajului, liderii europeni au decis ca cele 17 state care fac parte din zona euro să negocieze un nou acord interguvernamental pentru consolidarea disciplinei fiscale, iar lor li se vor alătura şase ţări, printre care România, care în prezent nu au aderat la moneda comună. Alte patru ţări, Ungaria, Cehia, Danemarca şi Suedia, au cerut răgaz pentru a-şi consulta parlamentele.

Statele care acceptă pactul vor trebui să includă în Constituţie sau într-o lege echivalentă cu Constituţia angajamentul pentru un buget naţional echilibrat şi în surplus. Deficitul structural anual nu trebuie să depăşească 0,5% din Produsul Intern Brut, iar deficitul să nu depăşească 3%. În caz contrar, se aplică automat sancţiuni.

 

De asemenea, trebuie consolidate instrumentele de stabilizare – Mecanismul European de Stabilitate şi Facilitatea Europeană pentru Stabilitate Financiară.

Acordul de Guvernanţă Economică, numit iniţial Acord Interguvernamental de Guvernanţă Fiscală, trebuie încheiat până în luna martie. Ministrul afacerilor duropene, Leonard Orban, declara, la sfârşitul anului trecut, că acordul ar putea fi semnat chiar mai înainte de acest termen.