Romania are gaze de sist pentru 120 de ani

0

Constantin Crânganu spune că administraţia energetică americană estimează rezerve de gaze ascunse în rocile României, de peste 1.000 de miliarde de metri cubi. Adică de peste 140 de ori mai mari decât produce România în fiecare an. Tocmai de acea, susţin unii specialişti, că în spatele protestele de anul trecut, faţă de intenţia amercianilor de la Chevron de a exploata gaze de şist la Pungeşti, în judeţul Vaslui, s-ar fi aflat alte interese.

 

„Scopul a fost realizat. A fost întârziată explorarea şi exploatarea cu 4-5 ani din cauza acestei propagande venită dinspre est, hai să o spunem pe aia dreaptă”, spune Cornel Dinu, profesor universitar Facultatea de Geologie.

 

„În momentul de faţă sunt şi alte companii, inclusiv Gazprom, care fac explorări pentru gaze de şist în diverse zone ale ţării”, susține Constantin Crânganu, profesor universitar The City University of New York.

 

În schimb, ruşii de la Gazprom, care au şi ei patru perimetre concesionate în vestul ţării, spun că nu-i interesează gazele de şist.

 

„Scopul nostru este gaz sau ţiţei convenţional. Nu are nimic comun cu gazele de şist. Scrie clar în acordul petrolier”, spune Vadim Smirnov, director general Nis Gazprom.

 

În acest moment, pe teritoriul României nu mai există nicio sondă de explorare a gazelor de şist. Chiar şi la Pungeşti, în judeţul Vaslui, americanii de la Chevron au terminat explorările şi aşteaptă să afle ce rezerve sunt în adâncuri. Localnicii, dar şi organizaţiile ecologiste cred altceva despre oprirea lucrărilor.

 

„(Reporter: Mediul natural din zonă a fost afectat cumva?) Din ce am observat noi nu. Acum probabil că au venit şi alegerile, acea sondă au luat-o de acolo şi linişte totală”, consideră Matei Alexandru, reprezentant Asociaţia România Fără Fracturare.

 

România mai are rezerve de gaze convenţionale pentru cel mult zece ani de acum înainte, spun specialiştii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.