România în SCHENGEN: Ministrul de Externe al Franţei dă semnalul favorabil

Ministrul francez pentru Europa şi afaceri externe, Jean-Yves Le Drian, a declarat, joi, că Franţa doreşte extinderea spaţiului Schengen în cadrul preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, pe care o exercită în prezent.

„Aş aminti poziţia noastră, pe care o cunoaşteţi foarte bine. Este important să ne controlăm împreună frontierele. Spiritul Schengen – libera circulaţie – presupune controlul strâns al frontierelor, una nu merge fără cealaltă şi este esenţial să putem reforma Schengen în profunzime, mai întâi pentru a-i consolida guvernarea şi pentru a face astfel încât mecanismele de control să fie riguroase şi consolidate în toate dimensiunile lor.

Aceasta dorim să obţinem în cursul Preşedinţiei franceze şi aici intră şi dorinţa noastră de a extinde Schengen. Ştim că România este interesată de această extindere. Suntem într-o dispoziţie foarte favorabilă în această privinţă atât pentru România, cât şi pentru Bulgaria şi Croaţia”, a declarat Jean-Yves Le Drian, în conferinţa comună cu ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu.

Franţa a preluat, la începutul lunii ianuarie, Preşedinţia semestrială a Consiliului UE.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed