România, obligată de Comisia Europeană să transpună, să pună în aplicare şi să aplice corect normele UE privind siguranţa operaţiunilor petroliere şi gaziere offshore

„Comisia a decis astăzi, 23 septembrie, să trimită scrisori de punere în întârziere Poloniei şi României pentru că nu au integrat corect anumite aspecte ale Directivei privind siguranţa activităţilor offshore (Directiva 2013/30/UE) în sistemele lor juridice”, informează CE.

În această directivă, UE a pus în aplicare un set de norme menite să contribuie la prevenirea accidentelor şi la asigurarea unei reacţii prompte şi eficiente în cazul producerii unor astfel de accidente. Statele membre trebuie să se asigure că întreprinderile – cărora le acordă o licenţă de explorare sau de producţie – sunt bine finanţate, dispun de expertiza tehnică necesară şi au la dispoziţie resurse care să poată fi utilizate atunci când este necesar.

„Trebuie instituită o autoritate independentă pentru a asigura respectarea cerinţelor de siguranţă, precum şi un sistem adecvat de gestionare a cererilor de despăgubire în caz de accident. Întreprinderile sunt pe deplin răspunzătoare de daunele ecologice cauzate speciilor şi habitatelor naturale protejate”, precizează CE.

Statele membre vizate au la dispoziţie două luni pentru a soluţiona deficienţele semnalate de Comisie.

În caz contrar, Comisia poate decide să trimită un aviz motivat.

Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor, Comisia Europeană urmăreşte acţionarea în justiţie a statelor membre care nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce le revin în temeiul legislaţiei UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare şi domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislaţiei UE, în beneficiul cetăţenilor şi al întreprinderilor.

Dacă, în ciuda hotărârii Curţii, statul membru tot nu remediază situaţia, Comisia poate retrimite cazul la Curtea de Justiţie.

La a doua trimitere a cazului la Curtea de Justiţie, Comisia propune Curţii să impună sancţiuni financiare, sub forma unei sume forfetare şi/sau a unei plăţi zilnice.

Sancţiunile sunt calculate ţinând seama de: importanţa normelor încălcate şi impactul încălcării asupra intereselor generale şi private; perioada în care nu a fost aplicată legislaţia UE; capacitatea ţării de a plăti (amenzile trebuie să aibă un efect disuasiv).

Suma propusă de Comisie poate fi modificată de către Curte în hotărârea sa.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed