România s-a îndatorat, în ultimii trei ani, cu aproximativ 800 de milioane de euro lună de lună

0

Şi mai grav este că datoria publică s-a majorat de peste două ori în ultimii trei ani de criză, în condiţiile în care nivelul de trai a scăzut în ultimii ani. În septembrie 2008, luna căderii Lehman Brothers, România avea o datorie de 92 de miliarde de lei, de peste două ori mai puţin decât în prezent.

 

În aceste condiţii, datoria publică a crescut, din 2008 până în prezent, cu aproximativ 3,3 miliarde de lei sau 780 de milioane de euro pe lună. Cu alte cuvinte, statul ne-a îndatorat, pe fiecare dintre noi, cu 41 de euro lună de lună.

 

În ciuda creşterii impresionante a împrumuturilor luate de România în ultimii ani, rămânem printre statele cu cele mai mici probleme din Uniunea Europeană.

Datoria publică a ţării noastre era de 32,5% din PIB la sfârşitul trimestrului al treilea, după metodologia europeană de calcul, mult sub media europeană de 82,2%.