România şi Bulgaria ar putea oferi pachete turistice comune

0

România şi Bulgaria ar putea oferi pachete turistice comune turiştilor din ţări terţe, a declarat ambasadorul României la Sofia, Anton Păcureţu.

 Diplomatul a vizitat miercuri portul bulgar Varna unde s-a întâlnit cu primarul Ivan Portnih. Păcureţu a spus că românii sunt cel mai numeros grup de turişti străini pe litoralul bulgăresc şi că această tendinţă se va menţine. Anul trecut Bulgaria a fost vizitată de circa un milion de români, iar România de aproximativ 400.000 de bulgari.

 

 

Volumul schimburilor comerciale se ridică la 3,5 miliarde de euro, iar în urmă cu numai 5-6 ani acesta era de 10 ori mai mic, a spus diplomatul. În opinia sa, în mediul de afaceri există un interes mare pentru schimburile bilaterale şi cel puţin 10.000 de locuri de muncă pe ambele maluri ale Dunării există datorită acestor schimburi.

 

Păcureţu şi Portnih intenţionează să organizeze cât mai curând un forum de afaceri bilateral la Varna. Ei au convenit şi mai multe contacte la nivel de experţi pentru pregătirea unor proiecte care să fie realizate în următoarea perioadă de programare europeană. Urmează ca în curând Varna, capitala maritimă a Bulgariei, să se înfrăţească cu Constanţa, au anunţat cei doi oficiali.