Românii care primesc pachete cu alimente de Paște. Ce conțin acestea

Românii vulnerabili urmează să primească pachete cu alimente de Paște. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a efectuat o vizită la depozitul de alimente Oltina la finalul săptămânii, unde sunt pregătite pentru distribuire 400.000 din cele aproape 1,2 milioane de pachete cu alimente care vor ajunge la românii vulnerabili din toată țara.

„Ne-am propus ca cea de-a șasea tranșă a pachetelor alimentare destinate românilor vulnerabili, a căror distribuție a început, să ajungă la aproximativ 800.000 de beneficiari înainte de Paște.

Lucrăm împreună cu autoritățile locale, astfel încât să ne asigurăm că sunt depuse toate eforturile pentru a nu exista sincope în procesul de distribuție către beneficiari. În acest sens, am făcut un apel către toți primarii să etapizeze distribuția alimentelor în așa fel încât să se evite cozile la preluarea pachetelor, respectându-se totodată calendarul pe care l-am propus.

Pachetele conțin alimente de bază pe care toți românii trebuie să le aibă înainte de Sfintele Sărbători și este important ca acestea să le fie livrate la timp, arată Antena 3.

Ce conțin pachetele cu alimente de Paște

Pachetele cu alimente vor ajunge la 1.188.852 beneficiari eligibili din toată țara. În ceea ce privește conținutul lor, în pachetele de Paște pentru români vulnerabili găsim 12 alimente de bază (38 de unități, 25 kg), în valoare de 320 lei și provin, peste 90% din ele, de la producători din România:

  • făină albă de grâu (5 pungi de 1 kg);
  • mălai (4 pungi de 1 kg);
  • paste făinoase (2 pungi de 400 g);
  • ulei (4 sticle de 1 l);
  • zahăr (2 pungi de 1 kg);
  • orez (4 pungi de 1 kg);
  • conserve din carne de vită (5 cutii de 300 g);
  • conserve din carne de porc (3 cutii de 300 g);
  • conserve pate de ficat de porc (5 cutii de 200 g);
  • borcane de compot de fructe (2 borcane de 720 ml);
  • gem de fructe (1 borcan de 360 g);
  • gem de fructe dietetic (1 borcan de 360 g).

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed