Clasa de mijloc merge la spitalul privat. Creştere de 22% a veniturilor per client

O anumită clasă de pacienţi îşi permit să solicite îngrijiri medicale mai pretenţioase decât o cu un an în urmă. Fără să fie cu mult mai mulţi decât cu un an âîn urmă, românii de clasă mijlocie cheltuie mai mult pe sănătate.

 

„Clienţii MedLife au accesat mai multe servicii decât anul trecut şi paleta de servicii este mai diversificată. O evaluare internă care ne arată clar că veniturile pe pacient au crescut în  primele 6 luni  din 2011 cu 22% fata de aceeasi perioada a anului trecut“, potrivit reprezentanţilor MedLife.

Pe de altă parte, numărul pacienţilor MedLife a crescut mult mai încet, cu circa 6%.

Profilul pacientului standard al companiei este cel al unui client cu o vârstă cuprinsă între 25 şi 55 de ani, cu studii superioare şi venituri de peste 300 euro lunar.

Totdată, compania a înregistrat un spor al afacerilor de 37%,  mai mare decât creşterea veniturilor medii pe  pacient, tocmai pentru că a  „vânat” aceeaşi clasă, dar din altă perspectivă: a atras abonamente corporatiste de la  concurenţă.

 

Pe segmentul abonamentelor corporate, MedLife se laudă că a luat clienţi de la concurenţă, „în condiţiile în care această piaţă se află încă în scădere. Rezultatele din primele 6 luni arată că 500 de companii noi şi respectiv 20.000 de abonaţi au ales serviciile MedLife“, spun oficialii companiei.

 

MedLife a înregistrat în primul semestru din 2011 un număr total de peste 475 mii de pacienți, numărul mediu al pacienţilor care accesează zilnic serviciile de ambulatoriu fiind de peste 4.000 persoane.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed