Românii nu se mai înghesuie la Prima Casă 2. Vom avea la anul Prima Casă 3?

Programul Prima Casă 1 a devenit operaţional anul trecut, pe data de 8 iulie şi au fost acordate 18.400 de garanţii, în timp ce prin Prima Casă 2, operaţional din 8 martie 2010 şi până la data de 27 iulie, au fost acordate aproximativ 6.600 de garanţii, potrivit datelor Fondului Naţional de Grantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) furnizate la solicitarea Money.ro. Astfel, în total au fost acordate garanţii în valoare de peste un miliard de euro (1.033,6 mil.euro).

În cazul celor două programe, valoarea medie a garanţiilor a fost de 41.500 de euro, iar 71% din locuinţele achiziţionate sunt construite înainte de data de 31 decembrie 2007, restul fiind construite după data de 1 ianuarie 2008. Cele mai multe solicitări de garanţii, atât prin Prima Casă 1, cât şi prin Prima Casă 2, au venit din Municipiul Bucureşti, judeţul Cluj şi Timiş.

Ce spun specialiştii din domeniu

Salariile scăzute, teama de a nu-şi pierde locul de muncă sunt doar două dintre motivele evidenţiate de specialiştii din domeniu, care au dus la scăderea cererilor de garantare. Aceştia spun că solicitările de garantare vor urma un trend descendent şi că cererea îşi va reveni cel mai devreme de-abia în toamna anului viitor.

„Principalul motiv al scăderii cererii pentru Prima Casă 2 este că s-au împuţinat tinerii care îşi permiteau şi care îndeplineau condiţiile pentru un credit. Acum salariile au scăzut, iar viaţa s-a scumpit. Necesitate există, oamenii vor să-şi cumpere case, dar potenţialii clienţi sunt din ce în ce mai puţini. Cererile prin Prima Casă 2 o să scadă şi mai mult şi o să meargă prost, şi probabil, la anul o să avem Prima Casă 3. Piaţa şi-ar putea reveni în toamna anului viitor, dacă economia dă semne de revenire, având în vedere că preţurile o să fie mult mai scăzute în comparaţie cu ce e acum”, a declarat pentru Money.ro, Adrian Crivii, directorul general al companiei de evaluare Darian.

Deşi aşteptările pentru Prima Casă 2 erau cel puţin la fel de mari ca pentru prima variantă a programului, cumpărătorii sunt tot mai atenţi. În plus, aceştia analizează şi posibilitatea cumpărării unei locuinţe vechi, în locul uneia noi, dar majoritatea sunt încă reticenţi. Un alt motiv ar putea fi acela că mai au un alt credit pentru care plătesc deja rate.

„Din punctul meu de vedere, scăderea cererii vine din teama de a nu pierde locul de muncă, de a nu i se scădea din salariu, şi este posibil ca mulţi care doresc să cumpere o locuinţă să aibă deja un alt credit, la o maşină. Aşteptările programului Prima Casă 2 erau să meargă la fel de bine ca Prima Casă 1, însă acum, cumpărătorii au devenit mai atenţi şi caută mult mai mult o proprietate.

Sunt atenţi la preţuri, la detalii, la calitatea proiectelor, se uită şi la apartamentele vechi şi analizează oportunităţile pe care le au. Cei care au dispus de lichidităţi au cumpărat în perioada iulie 2009 – ianuarie 2010. Prima Casă poate să aibă succes, dar depinde foarte mult de ce se întâmplă la nivel economic. Dacă avem o scădere mai mică a PIB-ului, sau o stabilizare, atunci în 2011, e posibil ca piaţa rezidenţială să se stabilizeze, atât în cazul preţurilor, cât şi ca volum al tranzacţiilor. Din studiile noastre, efectuate şi pe alte pieţe din regiune, a reieşit faptul că piaţa rezidenţială este ultimul segment din piaţa imobiliară care îşi revine, la doi ani după revenirea economiei”, a declarat pentru Money.ro, Ştefania Baldovinescu, manager consulting division în cadrul companiei de consultanţă imobiliară Colliers International România.

Cum arată Prima Casă 1
Valoarea medie de achiziţie a locuinţelor:
• 13,56% tranzacţii sub 30.000 euro
• 19,32% cele cuprinse între 30.000 – 40.000 euro
• 21,61% cele cuprinse între 40.000 şi 50.000 euro
• 26,25% sunt cuprinse în intervalul valoric 50.000 – 60.000 euro
• 17,60% sunt cuprinse in intrevalul valoric 60.000 – 85.000 euro
• 1,66% tranzacţii de peste peste 85.000 euro

În funcţie de numărul de camere, situatia se prezintă astfel:
• cameră – 14,63%
• 2 camere – 51,92%
• 3 camere – 26,03%
• 4 camere – 3,83%
• 5 camere – 0,16%
• casa si teren – 3,43%

Cum arată Prima Casă 2
Valoarea medie de achiziţie a locuinţelor:
• 15% tranzacţii sub 30.000 euro
• 21,68% cele cuprinse între 30.000 şi 40.000 euro
• 19,81% cele cuprinse între 40.000 şi 50.000 euro
• 24,89% sunt cuprinse în intervalul valoric 50.000 – 60.000 euro
• 16,97% sunt cuprinse între 60.000 şi 85.000 euro
• 1,65% tranzacţii de peste 85.000 euro

În funcţie de numărul de camere, situatia se prezintă astfel:
• cameră – 12,86%
• 2 camere – 53,55%
• 3 camere – 27,56%
• 4 camere – 5,20%
• mai mult de cinci camere – 0,83%

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed