Românii nu sunt pretenţioşi când vine vorba de… cafea!

În medie, un locuitor al bătrânului continent consumă pe an circa cinci kilograme, în România se consumă puţin peste două kilograme, conform unui studiu dat publicităţii de Asociaţia Naţională a Cafelei. O explicaţie ar putea fi faptul că în România, cafeaua este accizată, ceea ce transformă acest produs într-unul de lux pentru românii de rând, şi favorizează în acelaşi timp şi contrabanda.

Nivelul ridicat al accizelor şi creşterea preţului cafelei ca materie primă cu până la 60 la sută în iunie 2007, faţă de iunie anul trecut, menţin acest produs în categoria produselor de lux.

Acciza pentru cafea verde va fi diminuată de la 612 euro-tonă în 2007 până la 153 de euro -tonă în 2010, iar pentru cafeaua prăjită scade la 900 de euro pe tonă în prezent până la 225 de euro în 2010. Astfel acciza pentru cafea va fi redusă anual cu aproximativ 200 de euro, pentru ca în 2011 să fie eliminată.

Mari consumatori de cafea sunt nemţii, cu 6,64 de kilograme pe cap de locuitor pe an şi austriecii cu 4,49 kilograme. Pe ultimele locuri sunt polonezii cu 3,04 kilograme pe an şi românii cu 2,3 kilograme pe cap de locuitor anual.

Printre jucătorii de pe piaţă cafelei din România, regăsim Elite România pe primul loc, cu o cotă de aproape 30%, iar pe locul secund se situează Kraft Foods (Jacobs, Nova Brasilia), cu 25 de procente. Celelalte locuri sunt ocupate de Tchibo (Tchibo, Eduscho), Nestle (Nescafe), Panfoods (Amigo) si Romaqua (Metropolitan).

În ceea ce priveşte consumul de cafea ca mijloc de socializare, proprietarii de cafenele spun că românii au acest obicei dar încă nu au o educaţie a gustului. Ei preferă espresso sau cafeaua simplă cu zahăr.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed