Romanii si strainii pe bursa

Bursa romaneasca a avut un comportament mai negativ in aceasta perioada de trei-patru luni decat pietele de actiuni din zona sau decat bursele internationale mari. Investitorii autohtoni prefera acum riscul foarte scazut al plasamentului in oferta publica intiala a Transgaz, chiar daca sunt constienti ca randamentul total pe suma subscrisa va fi unul foarte mic, doar marginal superior dobanzii bancare, decat sa investeasca in emitentii deja tranzactionati, pentru care riscul exista ca scaderile de pret sa se mai prelungeasca. Oricum, de-a lungul timpului s-a observat faptul ca majoritatea investitorilor romani sunt mai pesimisti cu privire la evolutia emitentilor autohtoni decat strainii.

Altfel nu ar fi fost posibil ca an de an si aproape luna de luna strainii sa fie cumparatori neti de titluri romanesti, iar romanii sa fie aproape cu regularitate vanzatori neti. Asa se explica faptul ca, atunci cand speculatorii romani incep sa vanda, investitorii mici de portofoliu initial continua cumpararile, dupa care incep sa se panicheze si sa vanda, la randul lor, iar cumpararile venite de la institutionalii autohtoni nu sunt suficient de puternice pentru a opri valul de scadere.

Ani la rand am vorbit despre faptul ca avem o bursa mica, o capitalizare redusa si un numar insignifiant de emitenti viabili tranzactionati pe piata. Se pare, totusi, ca aceasta bursa este mica doar pentru investitorii straini, pentru ca numai ei, atunci cand vor sa cumpere sau sa vanda, sunt confruntati serios cu lipsa de contraparte in piata. Daca este sa ne raportam la puterea financiara sau apetitul pentru plasamente bursiere al investitorilor institutionali locali, e posibil sa avem o bursa prea mare.

Doar asa s-ar explica faptul ca acesti institutionali, care sunt prin excelenta cumparatori de cursa lunga, nu au puterea financiara sa dea piept de unii singuri cu valul de vanzari ale speculatorilor locali si, ca atare, nu pot niciodata sa opreasca trendurile descendente pe care acestia le initiaza cu regularitate atunci cand din piata sunt absenti investitorii straini.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed