Romgaz. Creștere a veniturilor în primele 9 luni, scădere a profitului. Care sunt motivele

0

În perioada ianuarie-septembrie 2018, veniturile totale sunt mai mari cu 275,7 milioane lei, înregistrând o creştere de 8,5%, în timp ce cheltuielile totale au înregistrat o creştere de 25,7%.

Rezultatul brut este mai mic cu 13,8% faţă de perioada similară a anului precedent, ajungând la 1,218 miliarde de lei, ca urmare a următorilor factori de influenţă:
redevenţa (+97 milioane lei), impozitul asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale (+104 milioane lei), modificarea politicii contabile (+59 milioane lei), diminuarea cu 26% a tarifelor de înmagazinare aprobate de ANRE, aplicate de la 1 aprilie 2018, iar scăderea producţiei de energie electrică în urma condiţiilor nefavorabile din piaţă a dus la diminuarea cu circa 55% a cifrei de afaceri înregistrate pe acest segment.

„Schimbarea politicii contabile prin care cheltuielile de explorare pentru prospecţiuni seismice, studii geologice, geofizice şi alte lucrări similare sunt trecute pe cheltuială în momentul efectuării lor şi nu mai sunt capitalizate, fapt ce a dus la înregistrarea unor cheltuieli de explorare de această natură în perioada de raportare de 74 milioane lei, iar în perioada similară a anului trecut 15 milioane lei”, explică Romgaz.

Profitul net al SNGN Romgaz SA/acţiune este de 2,7 lei, cu 12,9% mai mic decât cel înregistrat în perioada ianuarie-septembrie 2017.

„Deşi unii indicatori sunt mai mici decât cei înregistraţi în perioada similară a anului 2017, an în care societatea a înregistrat rezultate deosebite, nivelul general al indicatorilor perioadei se află la cote ridicate. De exemplu, cifra de afaceri înregistrată la 9 luni 2018 este cu 1% mai mare decât cifra de afaceri înregistrată în întreg anul 2016 (3.444,6 milioane lei vs 3.411,9 milioane lei), profitul net la 9 luni 2018 este sensibil mai mare decât cel înregistrat în întreg anul 2016 (1.026,5 milioane lei vs 1.024,6 milioane lei), iar profitul net pe acţiune aferent celor două perioade este egal, 2,7 lei/acţiune”, se subliniază în raportul companiei.

Potrivit sursei citate, performanţele operaţionale şi financiare ale Romgaz în perioada de nouă luni încheiată la 30 septembrie 2018 se menţin la un nivel ridicat. Astfel, consumul de gaze naturale la nivel naţional a înregistrat în primele 9 luni ale anului 2018 o scădere de circa 1,84% faţă de perioada similară a anului anterior, în timp ce livrările Romgaz au rămas aproape de nivelul celor din anul anterior, diminuându-se cu doar 0,28%, de la 42,91 TWh la 42,79 TWh, cu menţiunea că în perioada similară a anului 2017 livrările au înregistrat o creştere cu aproximativ 35% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016, de la 31,86 la 42,91 TWh.

Ca urmare, cota de piaţă a Romgaz pe piaţa livrărilor de gaze din România în primele 9 luni ale anului a ajuns la 48,96%, fiind cu 0,77% mai mare decât cota deţinută în perioada anterioară (48,19%).

Producţia de gaze naturale a fost de 3,922 miliarde de metri cubi, cu 171 milioane de metri cubi mai mare decât producţia realizată în perioada similară a anului anterior (+4,56%) şi cu 61 milioane de metri cubi mai mare decât cea programată (+1,5%).

Cu această producţie, conform estimărilor societăţii, Romgaz a avut o cotă de piaţă de 53,54% din consumul de gaze provenite din producţia internă, fiind în creştere cu 1,77% faţă de cota deţinută în perioada anterioară (51,77%).

Producţia de energie electrică a Romgaz a fost de 284,4 GWh, fiind mai mică decât cea realizată în perioada similară a anului 2017 (465,8 GWh). Cu această producţie, Romgaz deţine o cotă de piaţă de 1,89%.