Romgaz s-a răzgândit şi nu mai reziliază contractul cu Duro Felguera şi Romelectro pentru construirea termocentralei de la Iernut

Romgaz anunţa în decembrie 2020 că nu prelungeşte termenul solicitat de Duro Felguera şi Romelectro pentru finalizarea construcţiei termocentralei de la Iernut. Lucrările pentru construirea termocentralei de la Iernut, cu o capacitate de 430 MW, erau oricum în întârziere, iar contractul a expirat la 26 decembrie 2020.

”În conformitate cu prevederile Legii nr. 24/2017 şi art. 234 alin. 1, din Regulamentul ASF nr. 5/2018, Romgaz informează acţionarii şi investitorii asupra faptului că, în data de 8 aprilie 2021, a suspendat notificarea de reziliere a contractului de lucrări nr. 13384/2016, având ca obiect Dezvoltarea CTE Iernut, prin construcţia unei centrale termoelectrice de 430 MW, cu ciclu combinat cu turbine cu gaze, pe o perioada de 14 zile, la solicitarea executantului. Pe perioada suspendarii notificării de reziliere a contractului, executantul urmează să prezinte o propunere concretă de finalizare şi punere în funcţiune a obiectivului de investiţii, în termen cât mai scurt posibil, iar Romgaz să analizeze propunerea şi să formuleze un raspuns”, arată Romgaz.

Romgaz preciza săptămâna trecută că are în derulare o expertiză tehnică şi economică, având ca obiect determinarea stadiului fizic şi valoric de execuţie a contractului, precum şi determinarea lucrărilor rămase de executat, pentru finalizarea şi punerea în funcţiune a investiţiei.

”După finalizarea expertizei tehnice si economice, Romgaz va face toate demersurile necesare şi utile pentru finalizarea şi punerea în funcţiune a investiţiei, în cel mai scurt timp posibil”, preciza recent compania.

În 2013, Romgaz şi-a extins domeniul de activitate prin asimilarea centralei termoelectrice de la Iernut, devenind astfel producător şi furnizor de energie electrică.

Termocentrala pe gaze de la Iernut urma să fie finalizată la sfârşitul anului 2019, potrivit graficului iniţial. Centrala va avea o capacitate instalată de 430 MW.

Echipamentele principale şi ingineria de bază urmau să fie furnizate de Duro Felguera, iar Romelectro să se ocupe de lucrările de construcţii – montaj, de partea de inginerie de detaliu şi livrarea echipamentelor auxiliare.

Romgaz a preluat termocentrala actuală de la Iernut în 2013 de la producătorul de energie termică Elcen pentru stingerea unei datorii de 653 milioane lei.

Romgaz a realizat în 2020 un profit net preliminat de 1,25miliarde lei, în creştere cu peste 15,14%, în timp ce cifra de afaceri preliminată este de 4,07 miliarde lei, în scădere cu aproape 20%. Producţia de gaze naturale estimată pentru anul 2020 a fost de 4,519 miliarde metri cubi, cu 757,2 milioane mc mai mică decât producţia realizată în anul anterior (-14,35%) ca urmare a situaţiei speciale generate de pandemia COVID-19 în economia românească.

Romgaz are 6.200 de angajaţi şi o capitalizare de 12,85 miliarde lei.

Compania de stat şi-a planificat investiţii de 15,69 miliarde lei până în 2025, cea mai mare parte în parteneriate privind proiecte offshore în Marea Neagră. Din această sumă, în producţia de energie electrică compania vrea să investească 3,66 miliarde lei, în centralele electrice de la Iernut şi Mintia, dar şi în surse regenerabile de energie.

Romgaz este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacţionare pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti (BVB) şi a Bursei din Londra (LSE). Acţionar principal este statul român cu o participaţie de 70%.


 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed