Romgaz şi o filială a azerilor de la SOCAR au semnat un contract pentru livrarea a până la 1 miliard mc de gaze României până în 31 martie 2024

”Romgaz şi SOCAR TRADING, filiala companiei naţionale petroliere a Republicii Azerbaidjan, au semnat în 3 februarie 2023, la Baku, un nou contract individual pentru livrarea de gaze naturale azere în România. Încheierea acestui document juridic reprezintă o continuare şi consolidare a bunelor relaţii de cooperare dintre cele două companii şi a relaţiilor contractuale care au la bază un acord cadru încheiat în luna noiembrie 2022 pe termen nelimitat. Contractul prevede posibilitatea livrării unor cantităţi de până la 1 miliard mc până în 31 martie 2024 şi va intra în vigoare la 1 aprilie 2023 prelungind astfel cadrul contractual stabilit prin primul contract individual încheiat de companii la finele anului trecut”, anunţă compania.

Acest nou aranjament contractual deserveşte astfel obiectivele strategice de siguranţă în aprovizionarea cu gaze naturale şi de diversificare a surselor.

”Semnarea acestui contract demonstrează încă odată excelenta colaborare dintre Romgaz şi compania SOCAR, colaborare iniţiată încă la începutul anului trecut şi oficializată prin semnarea unui Memorandum de Înţelegere în luna iunie 2022. Părţile îşi propun continuarea relaţiilor de cooperare atât în ceea ce priveşte perfectarea mecanismelor de livrare a gazelor naturale azere pe piaţa din România cât şi în scopul explorării unor noi posibilităţi de colaborare în vederea punerii în practică a unor proiecte reciproc avantajoase în domeniul energetic”, mai arată Romgaz.

Romgaz e deţinută de Ministerul Energiei (cu 70% din acţiuni) şi are o valoare de piaţă de 15,6 miliarde lei.

Compania este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacţionare pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti (BVB) şi a Bursei din Londra (LSE).

Producţia de gaze naturale realizată în primele 9 luni ale anului 2022 a fost de 3.687.400 metri cubi, fiind cu 0,5%, respectiv cu 19 milioane mc mai mică decât producţia înregistrată la 9 luni 2021.

Cantitatea de energie electrică produsă în primele 9 luni din 2022 a fost de 839,465 GWh, cu 97,02% mai mare (+413,365 GWh) faţă de perioada similară a anului trecut. În trimestrul 3 Romgaz a produs 294,806 GWh, cu 71,806 GWh, respectiv 32,21% mai mult decât în perioada similară din 2021. Cu această producţie Romgaz deţine o cotă de piaţă de 2,32%.

Compania are circa 6.000 de angajaţi.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed