Romgaz şi SOCAR, compania naţională petrolieră din Azerbaidjan, au semnat un memorandum pentru a construi un terminal de lichefiere a gazelor naturale şi un terminal de regazeificare la Marea Neagră

”Romgaz şi SOCAR, compania naţională petrolieră a Republicii Azerbaidjan, au semnat astăzi, 19 octombrie 2022, la Bucureşti, un Memorandum de Înţelegere care pune bazele unei noi colaborări între cele două companii. Prin acest Memorandum de Înţelegere cele două companii oficializează intenţia lor de a explora oportunităţile de dezvoltare în comun a unui proiect de gaze naturale lichefiate la Marea Neagră. Proiectul ar consta într-un terminal de lichefiere a gazelor naturale şi un terminal de regazeificare precum şi alte instalaţii şi facilităţi necesare în scopul transportului de gaze din zona caspică în România”, anunţă compania de stat.

Companiile semnatare îşi propun să iniţieze elaborarea în comun a unui studiu care să identifice fezabilitatea tehnică, financiară şi comercială a unui asemenea proiect, iar în baza rezultatelor acestuia să demareze negocieri în vederea încheierii unui acord privind termenii şi condiţiile de dezvoltare a proiectului GNL Marea Neagră.

”În contextul energetic actual, iniţiativa celor două companii reprezintă o nouă oportunitate de asigurare a accesului pieţei din România şi a celor din regiune la resurse de gaze naturale din zona Mării Caspice cu impact pozitiv semnificativ asupra siguranţei energetice a statelor din Europa Centrală şi de Sud-Est”, precizează Romgaz.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed