Rompetrol va investi într-un nou concept de benzinărie

Rompetrol va investi într-un nou concept de benzinărie, 25 de staţii de alimentare cu carburanţi urmând să fie modernizate până la sfârşitul anului, a anunţat joi compania.

Noul concept a fost lansat joi, după finalizarea lucrărilor de modernizare a benzinăriei din Otopeni, pentru aproximativ un milion de dolari.

„Acesta (noul format al staţiilor, n.r.) va susţine obiectivul Grupului de extindere şi consolidare a activităţilor de retail în regiunea Mării Negre. Elementele definitorii ale conceptului se vor regăsi până la finele anului în 25 de staţii Rompetrol, dar şi în 3 noi benzinării, valoarea totală a investiţiei ridicându-se la 17 milioane dolari”, a declarat într-un comunicat directorul general executiv al grupului Rompetrol, Zhanat Tussupbekov.

Noile benzinării vor avea, pe lângă facilităţile deja existente în reţeaua Rompetrol (gama Efix, serviciul de plată la pompă Fill&Go, restaurantul Hei), noi elemente de identitate vizuală, o arhitectură modernă şi spaţii interioare reorganizate.

 

  Grupul Rompetrol are activităţi de retail în peste 1.100 de puncte de distribuţie a carburanţilor, în România, Georgia, Bulgaria, Moldova, Ucraina, Franţa şi Spania.

 

 

  În România, compania operează peste 750 de puncte de distribuţie a carburanţilor (staţii proprii, staţii Partener, Rompetrol Express, baze interne de 9 şi 20 metri cubi), 230 de staţii distribuţie GPL auto, 9.000 de puncte de distribuţie butelii şi 3 staţii de îmbuteliere GPL, la Constanţa, Arad şi Bacău.

 

 

Grupul este deţinut de compania kazahă de stat KazMunayGas.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed