Rusia a fost în iulie cel mai mare furnizor de petrol al Chinei, pentru a treia lună consecutiv

Importurile de petrol rusesc, inclusiv livrările pompate prin conducta din Siberia de Est-Oceanul Pacific şi transporturile maritime din porturile europene şi din Orientul Îndepărtat ale Rusiei, au totalizat 7,15 milioane de tone, în creştere cu 7,6% faţă de acum un an, arată datele Administraţiei Generale a Vămilor din China.

Cu toate acestea, livrările Rusiei în iulie, echivalentul a aproximativ 1,68 milioane de barili pe zi (bpd), au fost sub recordul din luna mai, de aproape 2 milioane de barili pe zi.

China este cel mai mare cumpărător de petrol al Rusiei.

Importurile din Arabia Saudită, aflate pe locul doi, şi-au revenit luna trecută faţă iunie, când s-au aflat la cel mai scăzut din ultimii trei ani, de 6,56 milioane de tone, sau 1,54 milioane bpd, dar încă uşor sub nivelul de aceeaşi perioadă a anului 2021.

Importurile din Rusia efectuate în acest an au totalizat 48,45 milioane de tone, în creştere cu 4,4% faţă de anul precedent, fiind încă în urma Arabiei Saudite, care a furnizat 49,84 milioane de tone, sau cu 1% sub nivelul din anul precedent.

Importurile de ţiţei ale Chinei au scăzut în iulie cu 9,5% faţă de anul precedent, volumele zilnice fiind pe al doilea cel mai scăzut loc din ultimii patru ani, deoarece rafinăriile şi-au redus stocurile şi cererea internă de combustibil s-a redresat mai lent decât erau aşteptările.

Achiziţiile ridicate din Rusia au redus livrările concurente din Angola şi Brazilia, care au scăzut în termeni anuali cu 27% şi, respectiv, cu 58%.

Vama nu a raportat niciun import din Venezuela sau Iran luna trecută.

Companiile petroliere de stat au evitat achiziţiile din aceste ţări de la sfârşitul anului 2019, de teamă să nu se încalce sancţiunile secundare ale SUA.

Importurile din Malaezia, adesea folosite ca punct de transfer în ultimii doi ani pentru petrolul originar din Iran şi Venezuela, au crescut cu 183% în termeni anuali, la 3,34 milioane de tone, şi au crescut de la 2,65 milioane de tone din iunie.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed