Rusia bombardează instalaţii electrice în mai multe oraşe mari, acuză preşedinţia ucraineană

”Au avut loc trei atacuri ale unor instalaţii electrice” în estul Kievului, anunţă într-un mesaj postat pe o reţea de socializare un consilier apropiat al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Kirilo Tîmoşenko.

Primarul Kievului, Vitali Kliciko a anunţat că explozii au fost semnalate în cartierul Desnianskii, în nord-estul Kievului, în urma bombardării unei ”infrastructuri esenţiale”.

Kirilo Tîmoşenko precizează că alte două atacuri au lovit o infrastructură energetică în oraşul Dnipro (centru), şi a cauzat ”pagube grave”.

Mai multe cartiere din Dnipro au rămas fără electricitate, a anunţat guvernatorul local.

Alte bombardamente au atins oraşul Jîtomîr, situat la vest de Kiev, potrivit lui Kirilo Tîmoşenko. Apa şi electricitatea au fost întrerupte în oraş, a anunţat pe reţele de socializare primarul Serghei Suhomlin.

În nord-estul Ucrainei, o ”întreprindere industrială” din Harkov, al doilea cel mai important oraş ucrainean, a fost de asemenea bombardată, anunţă primarul.

”În cinci minute au avut loc două serii de explozii în oraş”, a anunţat primarul Igor Terehov.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed