Rusia cere ridicarea unor sancțiuni în schimbul deschiderii de coridoare pentru navele care transportă cereale din Ucraina

Rusia este pregătită să ofere un coridor umanitar pentru vase ce transportă alimente din Ucraina, în schimbul ridicării unor sancțiuni, a transmis agenția de presă Interfax, care îl citează pe ministrul de externe adjunct Andrei Rudenko, transmite The Guardian.

Porturile Ucrainei de la Marea Neagră au fost blocate de când Rusia a trimis mii de trupe în Ucraina în februarie. Mai mult de 20 de milioane de tone de cereale sunt blocate în silozurile din această țară, provocând îngrijorări referitoare la foametea în țări dependente de aceste stocuri.

Rusia anunţă o reluare a activităţilor portului ucrainean Mariupol, la o lună după ce a anunţat că l-a cucerit

Occidentul a discutat ideea de a stabili „coridoare sigure” pentru exporturile de cereale din porturile ucrainene, deși ar avea nevoie de acordul rușilor.

„Am spus în mod repetat privind acest punct că o soluție la problema alimentelor necesită o abordare comprehensivă, inclusiv ridicarea sancțiunilor care au fost impuse asupra exporturilor din Rusia și asupra tranzacțiilor financiare”, a spus Rudenko.

„Și mai necesită deminarea părții ucrainene a tuturor porturilor unde navele sunt ancorate. Rusia este pregătită să ofere trecerea umanitară necesară, pe care o va face în fiecare zi”.

Europa caută soluții pentru a continua importurile de cereale din Ucraina. Asta în contextul în care nu mai puțin de 12% din producția mondială de grâu e în țara invadată de Rusia, spune comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean. Comisia Europeană ia în calcul, printre altele, crearea unor coridoare terestre către alte porturi de pe continent, pentru a putea asigura un flux continuu de marfă către toate statele membre.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed