Rusia: Vedeta americană Brittney Griner a fost trimisă într-o colonie penitenciară

Vedeta americană de baschet Brittney Griner a fost transferată săptămâna trecută dintr-un centru de detenție de lângă capitala Rusiei și se află în drum spre o colonie penitenciară, a anunțat miercuri echipa sa juridică.

Dubla medaliată cu aur la Jocurile Olimpice a fost arestată pe 17 februarie, cu o săptămână înainte ca Rusia să trimită trupe în Ucraina, pe un aeroport din Moscova cu cartușe de vape care conțineau ulei de canabis, interzis în Rusia.

Ea a fost condamnată pe 4 august la nouă ani de închisoare într-o colonie penală, fiind acuzată de posesie și contrabandă cu droguri.

Griner a pledat vinovată, dar a declarat că a făcut o „greșeală de bună credință” și că nu a vrut să încalce legea.

Nici locul exact în care se află Griner și nici destinația sa finală nu sunt cunoscute, a spus echipa de avocați într-o declarație, adăugând că, în conformitate cu procedurile rusești, avocații ei, precum și Ambasada SUA ar trebui să fie anunțați la sosirea la destinație.

Notificarea ar putea dura însă până la două săptămâni.

Casa Albă a precizat că președintele american Joe Biden a dat instrucțiuni administrației sale să „convingă răpitorii ruși să îi îmbunătățească tratamentul și condițiile pe care ar putea fi nevoită să le suporte într-o colonie penitenciară”.

Americanii au propus un schimb de prizonieri

La sfârșitul lunii iulie, administrația Biden a propus un acord pentru un schimb de prizonieri cu Rusia pentru a asigura eliberarea ei, precum și a fostului pușcaș marin american Paul Whelan, dar Moscova nu a răspuns încă pozitiv la ofertă.

„În pofida lipsei de negociere de bună credință din partea rușilor, guvernul american a continuat să dea facă această ofertă și să propună posibile căi alternative de urmat cu rușii prin toate canalele disponibile”, a declarat Karinne Jean-Pierre, purtător de cuvânt al Casei Albe.

Înrăutățirea legăturilor dintre Rusia și Occident a complicat discuțiile pentru a asigura eliberarea lui Griner.

„Principala noastră preocupare continuă să fie sănătatea și bunăstarea lui BG”, a declarat Lindsay Colas, agentul lui Griner, într-o declarație separată, referindu-se la jucătoare după inițialele sale.

Ea a precizat că echipa lui Griner a rămas în strânsă legătură cu guvernul american, precum și cu Centrul Richardson, numit după fostul diplomat american Bill Richardson, care a lucrat în mod privat pentru a obține eliberarea deținuților americani din străinătate.

Consilierul lui Biden pe probleme de securitate națională, Jake Sullivan, a descris, într-o declarație anterioară, condițiile în care se află Griner ca fiind „intolerabile”, iar procesul prin care a trebuit să treacă ca fiind „o altă procedură judiciară frauduloasă”.

Whelan a fost condamnat de Rusia pentru spionaj și încarcerat pentru 16 ani în 2020. El neagă acuzațiile și a declarat că a fost o înscenare. Washingtonul a cerut eliberarea sa.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed