S-a deschis Gaudeamus, cel mai important târg de carte de la noi. Intrarea este liberă!

După doi ani de pauză, s-a redeschis  Gaudeamus, cel mai important târg de carte. În ultimii ani, târgul s-a desfășurat în format online.

La inaugurare a vorbit Ana Blandiana, președinta de onoare a ediției de anul acesta.

Aproape 8000 de mp este suprafața dedicată standurilor de carte, circa 200 la număr. Ajuns la ediția a 29-a, Târgul de Carte Gaudeamus va fi deschis până pe 11 decembrie (zilnic, între orele 10.00- 20.00) și va găzdui în cele șase spații din cadrul Romexpo nu mai puțin de 600 de evenimente editoriale.

De altfel, cele mai așteptate lansări de carte sunt programate în weekendul ce va veni, amintim: ”Poeme din buzunarul de la piept”, de Sebastian Drăgan, de „Cartea cu Îngeri”, de Andreia Martinescu, de „Urme de bucurie şi alte amintiri româneşti ale unei italience”, de Sara Turetta, dar şi primul volum semnat de Annie Ernaux, laureata Nobelului literar din acest an, de asemenea, lansarea volumului „Biblia pe înţelesul copiilor”, eveniment la care este aşteptat să participe Părintele Constantin Necula. Întreg programul evenimentelor îl puteți găsi AICI!

S-a deschis Gaudeamus, cel mai important târg de carte de la noi

Editura Humanitis a pregătit cel mai mare bagaj de lansări, peste 1100 de titluri, dar și întâlniri cu scriitori ori  sesiuni de autografe. Printre titlurile care vor fi lansare de grupul sus amintit, merită enumerate: „Podul Diavolului” de Radu Paraschivescu şi „Theodoros” de Mircea Cărtărescu şi a volumelor „Ce gândeşte Dumnezeu? Puţină teologie” de Gabriel Liiceanu, „Jurnalul lui 66: Noaptea în care am ars” de Alexandra Furnea ori „Despre viaţă, destin & nostalgie” de Horia-Roman Patapievici.

Târgul Gaudeamus este un proiect cultural finanțat și de Ministerul Culturii, accespul publicului fiind gratuit.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed