40 la sută dintre plângerile care ajung la Consiliul pentru Combaterea Discriminării se referă la ceea ce se întâmplă în timpul serviciului. Dar mai ales, ne vom uita cu atenţie la un fenomen despre care nu prea se vorbeşte. Este vorba despre femeile însărcinate care aveau un job înainte de a rămâne gravide şi care, după ce se întorc din concediul de creştere a copilului, constată că nu mai au un loc de muncă sau cel puţin, nu mai e liberă poziţia de pe care au plecat.

„Sărăcia e toxică”. Asta au vrut să le transmită patronilor, din stradă de această dată, 300 de angajaţi din Târgoviște, care de o săptămână nu se mai duc la serviciu, pentru că sunt în grevă. Şi nu vor sa intre din nou în fabrică până nu primesc mai mulţi bani.

Cât câştigaţi?
– 14 milioane. 1400 de RON. Da’ suntem nemultumiţi de drepturile.. .sporul de vechime, de toxicitate, mai multe drepturi care ni se cuvin nouă. Lucrez de 14 ani, dar niciodată nu ni s-au acordat aceste drepturi…

„La ora actuală, ar trebui, un salariat, ca să poată să aibă viaţa la limita de subzistenţă, să fie de 1700 de lei net”.

Cel care le vorbeşte muncitorilor de la microfon e Bogdan Hossu. Unul dintre primii sindicalişti din România, care a fondat, în 1990, confederația Cartel Alfa. Şi pe care l-am întrebat ce şanse de reuşită au angajaţii în faţa patronilor, dacă sunt solidari, dar dacă, iată, nu reuşesc să facă decât un protest mic.

Bogdan Hossu, preşedintele Cartel Alfa: „Dacă ne uităm în istoria scurtă a sindicalismului liber românesc de după 1990, vreau să vă spun că din ce în ce mai mult acțiunile mici, pe unități mici, pentru că România și-a schimbat structura, au mai mult succes în ultimul timp. E o chestiune de cultură, în sensul în care oamenii trebuie să învețe că nu numai să declari ca la partid: solidar, unitar, ci trebuie să practici dând exemplu personal. Este forma prin care se pot câștiga drepturile. Drepturile nu vin că un partid dă. Drepturile vin că se fac presiuni ori asupra politicului, ori asupra angajatorilor. Pentru că de fapt, scopurile sunt diferite. Angajatorii au ca scop majorarea profitului, iar ca salariații au ca scop partajarea profitului și cu ei. Acest lucru încă nu se întâmplă. De la Declarația Philadelphia, ceea ce nu s-a înțeles la noi, încă, este că munca nu este o marfă. Ci munca este o coparticipare la actul de dezvoltare economică. Coparticiaprea înseamnă că trebuie partajat inclusiv rezultatul muncii, al dezvoltării economice între capital, respectiv prin angajatorii economici care sunt la nivelul firmelor și prin salariați, care sunt coactivi.

Regretabil este că nici politicienii noștri nu înțeleg asta. Cel mai tipic exemplu este vestitul transfer de taxe sociale.

„Bonificaţile sunt virgule după salarii. Ne interesează salariile, nu vrem bonificaţii…” – spun angajații ieșiți la protest.

Cei care filmează sunt de la Fundaţia Friedrich Ebert, dupa numele primului preşedinte german ales pe cale democratică. ONG-ul, cel mai vechi din Germania, care promovează valorile social-democraţiei, s-a extins, din 1925 şi până acum în peste 90 de ţări şi activează şi în România. Acolo unde apare un conflict de muncă, vin şi ei.

Cei de la fundaţie iau interviuri pentru o campanie de informare despre condiţiile de muncă din România. Timp de un an vor să publice mărturii despre concedii de maternitate urmate de pierderea jobului, ore suplimentare neplătite, sarcini în afara fișei postului, ture de noapte apărute din senin, muncă de sărbători, pauze de masă inexistente. Şi orice alte abuzuri şi discriminări, la serviciu.