Salvarea Bucureşti lansează un chat de asistenţă non-stop şi un proiect de alertare a voluntarilor

Chat-ul medical, lansat la 107 ani de când Serviciul Public de Ambulanţă este în sprijinul bucureştenilor, va fi asigurat permanent de câte un medic, a precizat preşedintele Societăţii de Salvare, dr. Cristian Grasu, care este şi director medical al SABI.

„Un medic va asigura asistenţa medicală online non stop, 24 de ore din 24 si 365 de zile pe an. Accesând www.assb.ro, site-ul Societăţii de Salvare, secţiunea de Chat Medical, veţi intra în contact cu unul dintre medicii de gardă, implicat în acest proiect. În afară de beneficiile directe ale acestui serviciu, în timp se estimează o scădere semnificativă a cazurilor de urgenţă, o mai bună comunicare a simptomelor la efectuarea apelului 112, precum şi folosirea eficientă a resurselor limitate de care dispune, momentan, Serviciul de Ambulanţă”, a spus dr. Grasu.

Cu prilejul aceleiaşi aniversări, va fi lansată iniţiativa „Există un erou în fiecare din voi”, prin care se doreşte alarmarea voluntarilor Ambulanţei astfel încât aceştia să poată sprijini intervenţiile la urgenţele din locuri publice.

 

„Activitatea Serviciilor Medicale de Urgenţă în prespital este o permanentă lupta impotriva cronometrului. Ajungerea echipajului la persoana aflată în pericol într-un timp cât mai scurt este condiţia necesară şi obligatorie pentru a putea spera la succesul intervenţiei. Din păcate, întotdeauna există un dezechilibru între numărul solicitărilor şi cel al resurselor disponibile, în defavoarea resurselor. Cum restrângerile financiare ne impiedică să rezolvăm această problemă prin angajări de personal suplimentar, am găsit alte mijloace de echilibrare a balanţei”, arată Cristian Grasu.

Societatea de Salvare Bucureşti (SSB) este o organizaţie neguvernamentală non-profit, a cărei istorie începe în 1906, anul înfiinţării primei staţii de Salvare din România. Creată pe principiul voluntariatului, SSB îşi reia activitatea in domeniu începând cu 2010, după o perioadă de 52 de ani de stagnare impusă de regimul comunist.

„Credincioşi devizei «Totdeauna şi tuturor gata pentru ajutor» – stabilită de întemeietorul Salvării, profesorul Nicolae Minovici -, am încercat să venim în ajutorul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov cu un sistem care să suplimenteze personalul existent, fără cheltuieli de salarii. De aici s-a născut ideea unui sistem de alarmare a voluntarilor SSB, pentru susţinerea urgenţelor aflate în locuri publice. Voluntarii SSB sunt instruiţi în tehnicile de prim ajutor şi sunt primii care ajung într-un interval de maximum patru minute la locul accidentului, astfel încât persoana în pericol să poată primi suport vital înainte de instalarea unor leziuni ireversibile. În acest sens, toţi voluntarii participanţi au obligaţia de a declara domicilii în funcţie de care sunt selectaţi pentru intervenţii pe baza distanţei până la locul accidentului. Mai precis, sunt aleşi cei aflaţi la o distanţă maximă de 1.000 de metri de accident. Selecţia voluntarilor este realizată automat, cu ajutorul unei aplicatii specifice. Ei vor fi alertati prin e-mail sau SMS”, a explicat medicul Cristian Grasu.

Intervenţia voluntarilor nu întrerupe desfăşurarea obişnuită a activităţii SABI, acesta trimiţând un echipaj de urgenţă conform protocoalelor în vigoare. În prezent, numărul voluntarilor activi depăşeşte 800, iar în trei ani va ajunge la 10.000, în acest proiect.

SSB şi SABI au în vedere şi alte proiecte pentru îmbunătăţirea asistenţei medicale de urgenţă în pre-spital, cu sprijinul propriilor angajaţi şi al voluntarilor.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed