Şapte presupuşi complici în fuga rocambolescă a lui Carlos Ghosn din Japonia, judecaţi în Turcia

Potrivit agenţiei turce de presă de stat Anadolu, patru piloţi şi un oficial de rang înalt de la MNG Jet, o companie de închirieri de avioane private, riscă până la opt ani de închisoare cu privire la ”trafic de migranţi în bandă organizată”.

În acest dosar, două însoţitoare de bord riscă un an de închsoare cu privire la ”nedenunţarea unei infracţiuni”.

Ghosn a fugit în decembrie din Japonia, unde este acuzat de detunări financiare, în cadrul unei operaţiuni de scoatere din ţară demnă de un film de spionaj.

El s-a refugiat în Liban, care nu are un tratat de extrădare cu Japonia.

Într-o conferinţă de presă foarte mediatizată, el a pozat ca victimă a unei ”capcane” şi a dat asigurări că nu a avut ”altă alegere” decât să fugă de o justiţie ”părtinitoare”.

După ce a fugit de la Osaka, în vestul Japoniei, avionul privat care-l transporta pe Ghosn a aterizat mai întâi la Istanbul.

El a schimbat avionul şi s-a dus la Beirut. De această etapă a fugii sunt interesate autorităţile turce.

Potrivit procurorului turc, doi presupuşi complici ai lui Ghosn – Michael Taylor, un fost membru al Forţelor Speciale americane, şi George-Antoine Zayek, un cetăţean libanez – au ”recrutat” un cadru din compania turcă MNG Jet – Okan Kösemen – pentru a-i asigura tranzitul fără probleme la Istanbul.

MNG Jet, căreia-i aparţin cele două avioane folosite în această fugă, s-a constituit parte civil, afirmând că avioanele sale au fost folosite în mod ”ilegal” şi că prezenţa lui Ghosn la bord nu a fost declarată.

Potrivit actului acuzării, Ghosn a fost ascuns, în timpul călătoriei, într-o cutie voluminoasă pentru un instrument muzical, în care au fost date 70 de găuri cu scopul de a-i permite fugarului să respire.

Kösemen, care compare în detenţie provizorie, a primit mai multe viramante în valoare de peste 250.000 de euro în lunile care au precedat fuga lui Ghosn, potrivit rechizitoriului.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed