Sărbătoare în familia Danei Rogoz. Actrița și-a botezat fetița într-un loc de vis

Spațiul ales a fost unul de poveste, cu căsuțe de lemn și multe flori, dovadă stau imaginile pe care le-au postat de la eveniment. Dana Rogoz și regizorul Radu Dragomir sunt la adoua experiență similară, în 16 ani de relație pe care i-au sărbătorit recent. Cei doi mai au un băiețel, pe Vlad Luca Dragomir.

Actrița Dana Rogoz a născut pentru a doua oară, însă de această dată în condiții mai speciale. Vedeta a fost nevoită să o aducă pe lume pe micuța Lia în plină pandemie. După nașterea Dana le-a povestit fanilor săi cum a fost întreaga experiență pentru ea.

”În acest moment important al familiei noastre voi fi singur. La 5:30 eram în fața spitalului. Vlad a făcut eforturi să rămână treaz pe drum, că să își poată lua la revedere de la mine. Ne-am îmbrățișat toți 3, am plâns, ne-am spus cât de mult ne iubim și ne-am despărțit cu greu. Am intrat în cortul de triaj și i-am spus cadrului medical de la intrare, cu o voce tremurândă, că ”am venit să nasc”. Pe drumul până la sala aveam contracții neregulate, dar care îmi tăiau genunchii. Cred că pe la 8 m-au condus în sala. Tremuram din toate încheieturile, încă de dinainte de anestezie. (…) A început intervenția, eu tremuram în continuare, la un moment dat mi-a spus că urmează să iasă, am început să plâng și să mă rog întruna să fie sănătoasă, să fie sănătoasă, să fie sănătoasă, și când i-am auzit strigătul…. aaaaaaaaaa…. ce moment de fericire! Extaz! Hohote de plâns de fericire că micuța mea s-a născut și e sănătoasă, că e un bebeluș de nota 10!”, a povestit Dana Rogoz pe blogul personal.

La petrecerea de botez a fost prezentă și Andreea Esca, a cărei zi de naștere a fost tot ieri.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed