Șase situații în care omenirea a fost la un pas de sfârșitul lumii

Lumea pe care o știm aproape s-a sfârșit de cel puțin 6 ori, deja. Și nu au fost scenarii de filme fantastice, ci evenimente care au adus rasa umană la o secundă de dispariție.

Furtuna solară: 2012

Furtunile solare au ca rezultat trimiterea unui flux de sarcini electrice către Pământ. Se întâmplă des, dar furtuna din iulie 2012 a fost una semnificativă. Dr. Daniel Baker, de la Universitatea din Colorado, a analizat datele de la observatorul solar STEREO-A și a stabilit că impactul direct al acestei furtuni solare, pe care am evitat-o, ar fi dus la întreruperi de curent la nivel global, scrie watchmojo.com. Orice lucru care necesită electricitate ar fi fost dezactivat, anulând complet lumea modernă.

Bacteriile modificate din sol care ar putea să distrugă complet plantele: 2001

Finalul lumii, așa cum o știm, putea să vină din cauza incompetenței sau a efectelor secundare neașteptate ale Klebsiella planticola, o bacterie din sol modificată genetic, menită să transforme eficient deșeurile vegetale în etanol. În schimb, după ce un om de știință american pe nume Dr. Elaine Ingham a făcut public un studiu publicat de unul dintre studenții ei absolvenți, această bacterie a trecut în categoria ucigașilor care ar putea eradica majoritatea vieții vegetale de pe planetă. Sau cel puțin o poveste înfricoșătoare.

Jocul de-a războiul nuclear: 1979

În 1979, un programator NORAD aproape că a dat drumul la următorul război mondial, rulând o simulare care a fost apoi detectată ca o amenințare reală de către aceeași organizație. Programul prevedea un scenariu în care Uniunea Sovietică ar fi lansat 250 de rachete către Statele Unite. Informația a fost transmisă lui Zbigniew Brzezinski, consilierul pentru securitate națională al președintelui Carter, care plănuia să răspundă cu aceeași monedă sovieticilor. Din fericire, NORAD și-a dat seama că era o alarmă falsă înainte ca o simulare să distrugă lumea.

Gripa spaniolă: 1918

Pe parcursul unui singur an, se estimează că între 50 și 100 de milioane de oameni au murit din cauza gripei, iar oamenii de știință nu au nicio idee de unde a provenit și de ce a fost atât de mortală. Războiul a răspândit boala în întreaga lume, ducând la mai multe valuri de pandemie și la moartea unei populații tinere.

Cometa Bonilla: 1883

Jose Bonilla, un astronom mexican, a observat aproape 500 de fragmente de rocă pe lângă soare. Observația sa a fost publicată mai târziu într-un jurnal științific și a fost în mare parte respinsă, dar unii astronomi moderni cred că aceste fragmente mari au fost detritusurile unei comete mult mai mari care se rupsese pe traiectoria sa pentru a impacta Pământul. Dacă aceste interpretări sunt corecte, o cometă masivă de aproximativ un miliard de tone a ratat la mustață planeta noastră.

Ciuma Neagră

Ciuma Bubonică sau Moartea Neagră din secolul al XIV-lea, a redus populația Europei cu 30 până la 60%. Ciuma neagră, cauzată de bacteria Yersinia pestis, purtată de puricii șobolanilor și ai oamenilor. În plus, în acel secol populațiile erau vulnerabile și se recuperau dintr-o perioadă de foamete mare, care, combinată cu standarde teribile de trai și cu lipsa științei și intervenției medicale, a agravat efectele pandemiei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed